Ziarul electronic al arădenilor

Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă“, la Cinematograful „Arta“ din Arad

Filmul documentar „Regele Mihai: Drumul către casă“, cu regia şi scenariul semnate de Trevor Poots, va fi prezentat la la Cinematograful „Arta“ din Arad, în cadrul unui eveniment special dedicat Zilei Naționale a României.

Filmul, care este parte din Turneul Național de Educație Istorică 2022 – 2023,  inițiat de John Florescu, producător executiv împreună cu Dan Drăghicescu, producător asociat, va putea fi văzut miercuri, 30 noiembrie 2022, de la ora 19.00.

Accesul este gratuit.

Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad și Chainsaw Film Productions.

„Regele Mihai: drumul către casă are la bază interviul luat de John Florescu în 2003 în Palatul Elisabeta Regelui Mihai după care s-a produs și Războiul Regelui. Aceasta este povestea dramatică a ultimului rege al României, Regele Mihai. Un rege care l-a sfidat pe Hitler într-un moment de cotitură al celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a fi apoi detronat și exilat din patria sa de către comuniștii impuși de Stalin. Timp de cincizeci de ani a fost un rege fără țară. Prins între marii protagoniști ai Războiului Rece, a fost abordat de către CIA care a încercat să îl atragă în operațiile secrete anti-comuniste din România și a fost spionat constant de agenții temutei Securități. Frustrat și singur, a urmărit din exil cum Nicolae Ceaușescu distrugea țara pe care o iubea –și a sperat că va veni o zi în care se va putea întoarce acasă la poporul său.

În filmul documentar găsim și un interviu exclusiv cu Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a, analize ale istoricilor, precum și mărturii ale membrilor familiei regale și ale consilierilor apropiați. „Regele Mihai: Drumul către casă“ ne dezvăluie o poveste despre curaj, tenacitate și despre triumful speranței. O lecție de istorie absolut necesară.

„Regele Mihai: drumul către casă“ face parte din Turneul Național de Educație Istorică 2022 – 2023 inițiat de John Florescu, producător executiv împreună cu Dan Drăghicescu, producător asociat.

„Istoria bine înțeleasă în prezent reflectă viitorul“ declară Dan Drăghicescu producator asociat al filmului. Documentarul a fost filmat în România, Elveția, Marea Britanie și conține între altele imagini de arhive nevăzute de la televeziunile franceză și maghiara.

Turneul Național de Educație Istorică 2022-2023 se desfășoară cu suportul History Channel, Banca Transilvania, BAT România, Groupama, Nuclearelectrica și este o producție independentă Chainsaw Film Productions 2022.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.