Ziarul electronic al arădenilor

Tradiţii de Advent

adventAdvent vine din latină de la cuvântul „adventus” care înseamnă sosire. Este perioada de pregătire pentru Crăciun sărbătoarea nașterii lui Iisus din Nazareth și trebuie să amintească credincioșilor să se bucure în așteptarea fericitului eveniment, să își împodobească locuințele și să caute să fie mai liniștiți și mai buni.

Prima duminica de Advent cade întotdeauna între 27 noiembrie și 3 decembrie. Perioada de Advent se sfârșește în seara de ajun. Cu prima zi de Advent începe și anul bisericesc la catolici și evanghelici.

Inițial, Adventul ținea din 11 noiembrie până în 6 ianuarie, timp în care se postea și nu era permis să se chânte și să se danseze, în general nu era permis să se sărbătoreasca ceva.

În prezent, Adventul provine din secolul al VII-lea și mai întâi au fost 4, dar mai apoi 6 duminici în care s-a sărbătorit. Papa Gregorie cel Mare (540 – 604) a redus mai apoi duminicile de Advent la 4 ca simbol al celor 4.000 de ani în care omenirea, după cum spune istoria bisericească, trebuie să aștepte ca să fie mântuită după păcatul din Rai.

Bineînțeles, că există și o mulțime de tradiții regionale legate de această perioadă.

Coroniţa de Advent

Coroniţa de Advent (Adventkranz) a fost folosită pentru prima oară în 1839 de Johann Hinrich Wichern, un preot evanghelic-luteran, teolog și pedagog.

După aproape 100 de ani a fost introdusă și la catolici. Povestea spune că Wichern se ocupa de copiii săraci, cărora le-a făcut o coroană dintr-o roată de căruță cu 20 de lumânări roșii și 4 luminări albe, pentru a arăta copiilor cât mai au de așteptat până la Crăciun, coroana fiind folosită și pe post de calendar.

De-a lungul anilor, a fost simplificată și a ajuns în forma de astăzi, făcută din crengi de brad verde și cu 4 lumânări pentru fiecare duminică până la Crăciun.

Din sec. al XIX-lea, pe lângă coroana de Advent s-a introdus și Calendarul de Advent (Adventkalender), care este folosit la măsurarea timpului până la Crăciun.

Se pare că primul calendar a apărut în 1851 și primul tipărit în 1904. Pe lângă scopul religios, calendarele de Advent au și un scop comercial și sunt întâlnite în ţări din Europa și USA.

În regiunile germanice, în general, copiii sunt cei care primesc cadou un calendar de Advent, dar, bineînțeles ca sunt calendare concepute și pentru adulți. În comerț se găsesc calendare cu motive de Crăciun, și începând din 1 decembrie, în fiecare zi se deschide câte o ușiță în spatele căreia se găsesc poze, dulciuri sau alte surprize.

Ca și coroana de Advent, calendarul dorește să scurteze perioada de aştepare până la Crăciun și să o facă cât mai plăcută.

Obiceiul prăjiturilor și fursecurilor de Crăciun (Weihnachtsbäckerei)

Acest obicei există încă de pe vremea nașterii lui Hristos, când în Germania la solstițiul de iarnă erau aruncate în ape aşa numitele pâini pentru sacrificiu (Opferbroten), pentru paza sufletului celor morți și alungarea răului.

Cu timpul, aceste pâini s-au transformat în cozonacul de Crăciun. Pentru că pe vremea aceea materia primă era scumpă și numai cei bogați își puteau permite să folosească zahăr, oamenii săraci și-au făcut pâinile din ce în ce mai mici astfel că s-a ajuns în final la fursecurile pe care le cunoaștem astăzi.

Discrepanţa dintre clasele sociale a existat întotdeauna și cei bogați s-au putut bucura de mare și mult (cozonaci) iar cei săraci de mic și puțin (prăjiturele).

Ce semnificație are Krampus

Krampus, care se aseamănă la înfățișare cu Diavolul, îl însoțește pe Sfântul Nicolae și este o tradiție care în Advent este celebrată mai ales în Bayern (Bavaria), Austria, Ungaria, Slovenia, Cehia, și în parți din nordul Italiei și Croației.

Krampusul pedepsește copiii neascultători. Această datină a fost răspândită în imperiul habsburgic și în regiunile învecinate, dar a fost interzis în timpul inchiziției.

În sec. al XVII-lea aveau loc chiar jocuri de interior cu Krampusi, care s-au păstrat regional până în ziua de astăzi.

Krampusul este îmbrăcat într-un costum făcut din blană de oaie sau capră și poartă o mască din lemn cu coarne, la curea în spate are un clopot mare sau mai multe clopote mici, tot la spate are o coadă de cal sau de vacă în mână o nuia (din salcie) și un coş în care să fie adunați copiii răi.

În sec. al XIX-lea a fost făcută oficiala ieșire a krampuşilor pe stradă. Ziua de Krampus (Krampustag) este 5 decembrie și sărbătoarea de Sfântul Nicolae în 6 decembrie. În mod obișnuit, Sfântul Nicolae și Krampusul vin împreună în seara de 5 decembrie și uneori și în 6. În multe sate și chiar orașe s-a păstrat până în ziua de astăzi tradiția unui alai pe strada unde persoane mascate în Krampus fac gălăgie cu clopotele lor și încearcă să sperie trecătorii și să îi atingă cu nuiaua.

Dansul lor este o probă de curaj pentru copii care vor să îi enerveze pe Krampuşi fără să fie prinși.

Sfântul Nicolae

Obiceiul de Sfântul Nicolae provine de la Sfântul Nicolae din Myra a cărui amintire este sărbătorită în 6 decembrie și care în multe comunități religioase este și o zi de sărbătoare religioasă.

Acest sfânt este astăzi venerat ca binefăcător. Inițial, ziua de Sfântul Nicolae a fost sărbătorită în ajun de Crăciun și în unele ţări s-a păstrat acest obicei până astăzi. În America, în sec. al XIX-lea printr-o reciprocitate, tradiția s-a transformat în Mos Crăciun – Santa Claus.

Cunoscutul obicei conform căruia Moş Nicolae întreabă copiii dacă au fost cuminți și evlavioși se spune ca pleacă de la faptul că mai de mult 3 servitori au primit de la stăpânul lor câte un galben înainte ca acesta să plece într-o călătorie. Ei au trebuit însă să dea socoteală la întoarcerea stăpânului ce au făcut cu banii.

Faptul că Moş Nicolae lasă câte ceva în pantofi se bazează pe o legendă care spune că trei fete mari au primit pe ascuns câte un cadou în ajunul de Sf. Nicolae.

În ziua de astăzi, Nikolaus vine în 5 sau 6 decembrie însoțit de Krampuşi ca să laude copiii sau să îi avertizeze să fie cuminți.

Crenguțele de Barbara („Barbarazweige”)

Obiceiul de Barbara are loc anual în 4 decembrie, de ziua Sfintei Barbara (Barbara-Tag) când înainte de răsăritul soarelui se taie crenguțe de cireș care se pun într-o vază în casă.

Se spune că dacă până în seara de Crăciun acestea înfloresc în anul care urmează sau are loc o nuntă în familie (dacă este cazul) sau anul este plin de bucurii și fericire.
4 decembrie este ziua memorială a fecioarei Barbara din Nikomedia (astăzi Izmir), unde aceasta a murit ca o martiră în sec. al III-lea., fiind decapitată de propriul tată pt. că împotriva dorinței acestuia ea s-a botezat creștin.

Sfânta Barbara este una dintre cele 14 persoane care dau ajutor în caz de nevoie (vierzehn Nothelfer), mai precis una dintre cei 14 sfinți care i-a ajutat pe cei nevoiași în sec. al II-lea și al IV-lea.

În sec. al IX-lea ei au fost venerați și în sec.al XIII-lea și al XIV-lea au câștigat foarte mult în importanţă.

Această grupă era formată din 3 persoane de sex feminin şi 11 de sex masculin şi care, cu excepția Sfântului Ägidius, au murit toţi ca martirii.

Sfânta Barbara este protectoarea geologilor, a minerilor, a celor care trag să moară, a celor întemnițați, a clopotarilor, arhitecților și tehnicienilor.

În cadrul bisericii catolice acești sfinți sunt consideraţi sfinți protectori și către ei se îndreaptă  la nevoie rugăciunile celor credincioși.

La evanghelici ei sunt considerați ca un exemplu de urmat în ceea ce privește credința.

Cei 14 sfinți sunt: Sf. Achatius, Sf. Ägidius, Sf. Barbara, Sf. Blasius, Sf. Christophorus, Sf. Cyriacus, Sf. Dionys, Sf. Erasmus, Sf. Eustachius, Sf. Georg, Sf. Katharina, Sf. Margareta, Sf. Pantaleon, Sf. Vitus.

text realizat de Rodica Roşca (sursa www.vienna.at)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.