Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv de magistraţii Tribunalului Arad, vineri, după ce ar fi recrutat, în ultimul an, adolescente sau tinere majore folosindu-se de aşa-numita metodă „loverboy“ şi apoi le-ar fi obligat să se prostitueze.
Anterior, joi, poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad şi procurori DIICOT Arad au efectuat două percheziţii domiciliare în localitatea Satchinez (judeţul Timiş), dosarul vizând infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori şi act sexual cu un minor.
„În urma percheziţiilor domiciliare, au fost puse în aplicare patru mandate de aducere, trei dintre persoanele conduse la audieri fiind bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi act sexual cu un minor. Trei bărbaţi, cu vârste între 21 şi 27 de ani, au fost reţinuţi, din cercetări reieşind că, în perioada 2019 – 2020, prin metoda loverboy, ar fi recrutat mai multe victime minore şi majore“, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Conform sursei citate, „prin exercitarea de acte de violenţă, le-ar fi obligat să practice prostituţia“ în mai multe apartamente închiriate în municipiul Timişoara, iar banii obţinuţi ar fi fost însuşiţi de către suspecţi.
Pe numele celor trei bărbaţi, magistraţii Tribunalului Arad au emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.