Ziarul electronic al arădenilor

Tânăr înecat în Crișul Alb. Scafandrii l-au căutat mai multe ore

Un tânăr în vârstă de 22 ani, din Secusigiu, a fost declarat mort, după ce a fost scos din râul Crișul Alb, în urma unor căutări făcute de scafandri, care au durat mai multe ore.

Autoritățile au fost solicitate miercuri, în jurul orei 16.00, să intervină în zona localității Revetiș, unde un tânăr s-ar fi înecat în râul Crișul Alb. Cei care au apelat la 112 au spus că tânărul a sărit de pe o trambulină improvizată, a ieșit de două ori la suprafață, iar apoi a fost luat de curenți. În zona respectivă adâncimea Crișului Alb este de aproximativ 4 metri, au precizat reprezentanții ISU Arad.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale ISU Arad, o ambulanță, un elicopter SMURD și polițiștii de la Secția 9 Rurală Sebiș.

În jurul orei 20.00, ISU Arad a anunțat că scafandrii de la Detașamentul de Pompieri Arad au găsit corpul tânărului de 22 de ani la aproximativ 10 metri de locul în care a sărit și la 4 metri adâncime.

„Din păcate, nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind decedat“, au anunțat reprezentanții ISU Arad.

Conform IPJ Arad, cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei, iar cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț.

foto: ISU Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.