Marginalii la un vernisaj
Care, de fapt, nici nu a fost. Vreau să spun, nu a fost un vernisaj, în sensul consacrat al cuvântului.
A fost un vernisaj „ne-vorbit” şi fără tăieri de panglici. Un vernisaj de unde au lipsit „esteticienii” şi „criticii” de serviciu (pe unul am apucat să-l zăresc părăsind sala vădit nemulţumit că nu i „s-a dat” cuvântul).
Un vernisaj în care au primit loc culoarea şi bucuria pură şi simplă de a fi împreună. A pictorului cu cei dragi lui: prieteni, colegi de breaslă şi o mulţime de copii. Nicicând nu am avut parte de atâţia copii într-o galerie cum au fost, dezlănţuiţi, veseli şi drăgălaşi, la deschiderea expoziţiei personale a lui Giotto Doichiţă din seara de 17 martie 2017. Minunat! O întoarcere la bucuria simplă, neprefăcută, a copilăriei.
Şi, de fapt, cam asta cred că a vrut să fie