Ziarul electronic al arădenilor

Tag: patron

Patron din Lipova, cercetat pentru contrabandă

Actualitati
Patronul unui local din orașul Lipova este cercetat penal pentru contrabandă, după ce a fost prins comercializând țigări netimbrate. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, este cercetat de polițiștii din Lipova. Conform IPJ Arad, bărbatul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale de pe raza orașului, a oferit spre comercializare 920 de țigarete de diferite mărci, netimbrate și timbrate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă. „Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contraband“, a anunțat IPJ Arad. Biroul de presă al IPJ Arad a mai informat că polițiștii din Lipova au desfăsurat, miercuri, o acțiune pe raza orașului, în vederea prevenirii faptelor care contravin normelor legale. „În timpul act

Patron arestat pentru evaziune fiscală

Actualitati
Patronul unei firme din Arad, acuzat de evaziune fiscală, a fost plasat în arest la domiciliu, prejudiciul adus statului fiind, conform procurorilor, de peste 1,4 milioane lei. Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Gheorghe Brian Marcoci, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în varianta agravată, în formă continuată şi de complicitate la evaziune fiscală, Din  probatoriul  administrat în cauză a rezultat că, în perioada aprilie 2011 – decembrie 2013, Gheorghe Brian Marcoci, administrator al unei societăţii comerciale, „a înregistrat în contabilitate, mai multe operaţiuni fictive, în baza unor facturi fiscale false emise de alte patru societăţii“. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de 1.089.462 lei, compus din T

Patron trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Actualitati
Patronul unei societăți comerciale a fost trimis în judecată de procurorii arădenii, fiind acuzat de evaziune fiscală, prejudiciul adus bugetului de stat fiind de peste 38.000 lei. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au anunțat că au dispus trimiterea în judecată a lui Dorel Filip, iar din probele administrate rezultă că „inculpatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a înregistrat cheltuieli fictive (achiziţii fictive) în evidenţele contabile, în deconturile de TVA (D300) şi în declaraţia privind impozitul pe profit aferentă anului 2013 (D101), depuse la organul fiscal teritorial – DGFP Arad. Conform anchetatorilor, aceste acțiuni au avut drept scop deducerea în mod nelegal a TVA şi a impozitului pe profit. Astfel, a fost cauzat un preju

Patron din Arad, judecat pentru evaziune fiscală

Actualitati
Patronul unei firme din Arad, acuzat de evaziune fiscală, a fost trimis în judecată, prejudiciul adus statului fiind de peste 80.000 lei, conform anchetatorilor. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au informat că au dispus trimiterea în judecată a lui Petru Faur, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală Din probele administrate până în acest moment procesual s-a reţinut că, „inculpatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Arad, în perioada ianuarie 2010 – martie 2012, nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii şi nu a declarat la organul fiscal teritorial operaţiunile desfăşurate şi veniturile realizate, cauzând astfel un prejudiciu în dauna bugetului de stat în cuantum de 82.292 lei“. Dosarul a fost înaintat spre so

S-a întâmplat la Țipar. Patron bătut de hoț

Actualitati
Patronul unei societăți comerciale din localitatea arădeană Țipar a fost bătut de un hoț care a intrat în unitate și a fost suprins în timp ce intenționa să sustragă diverse produse. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş au dispus trimiterea în judecată a unui minor şi a lui Tinka Atilla, arestaţi preventiv într-o altă cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. Conform procurorilor, în noaptea de 5/6 septembrie 2014, Tinka Atilla şi minorul au pătruns, prin efracţie, în incinta unei societăţi comerciale din Ţipar, pentru a sustrage diverse bunuri. După ce s-a declanşat sistemul de alarmă, minorul a părăsit locul faptei pentru a nu fi descoperit şi capturat, iar Tinka Atilla, înarmat cu o rangă metalică, a continuat activitatea i

Cel mai ghinionist patron. A fost jefuit de 54 de ori

Stiri Haioase
Proprietarul unui magazin de motociclete din Franţa a fost jefuit de 54 de ori pe parcursul a 28 de ani. Ultima oară a fost cu ghinion: în iunie a tras cu o armă într-unul din hoţi şi l-a rănit, după care a fost arestat. „Patru furturi în ‘89, unul în ‘90, unul în ‘91, două în ‘93, patru, cinci, şase, şapte. Şapte în ‘93!“, spune proprietarul magazinului. În total, sărmanului proprietar i s-au furat 43 de motociclete, dar şi biciclete, transmite Realitatea TV. La ultimul atac, comerciantul a tras cu o armă de vânătoare către maşina hoţilor. Pentru că a rănit la cap pe unul dintre atacatori, tot el a fost pus sub cercetare. „E un sentiment de neputinţă, pentru că în unele momente am impresia că nu se mai poate face nimic“, spune ghinionistul om de afaceri. În ajutorul său au