Ziarul electronic al arădenilor

Tag: economică

Banca Mondială: Creşterea economică a României nu s-a tradus în reducerea sărăciei

Banca Mondială: Creşterea economică a României nu s-a tradus în reducerea sărăciei

Social - Economic
România are a doua cea mai rapidă creştere economică din Europa, dar aceasta nu s-a tradus în reducerea sărăciei, iar problema incluziunii este predominant o constantă rurală, 70% dintre cei săraci trăind în aceste zone, arată un raport al Băncii Mondiale. „Aproximativ 45% din populaţia ţării se află în zonele rurale, unde sărăcia este cu 20 de puncte procentuale mai mare decât în zonele urbane. Această dualitate puternică este manifestată prin oportunităţi inegale şi un acces inegal la pieţe, fapt ce nu se mai întâmplă în niciuna dintre ţările Uniunii Europene”, se precizează în document. Raportul arată că peste 900.000 de persoane (4,5%), trăiesc în sărăcie extremă în zonele marginalizate din România (3,2% din mediul urban şi 6,2% din populaţia rurală). „Zonele marginalizate sunt, pri

Polul de creştere economică Timişoara-Arad, în vizorul autorităţilor

Actualitati, Economic
Dezvoltarea Polului de creştere economică Timişoara-Arad rămâne în vizorul autorităţilor locale şi centrale, proiectul având un orizont de materializare anul 2030. În acest sens, la Timişoara a avut loc, joi, conferinţa cu tema „Implicarea asociaţiilor de tip «Zone metropolitan» în dezvoltarea teritorială“, în care membrii Federaţiei Zonelor Metropolitane şi a Aglomerărilor Urbane din România (FZMAUR) şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creştere Timişoara au adus în dezbatere implementarea strategiilor de dezvoltare teritorială. „Această întâlnire va avea ca rezultat semnarea unui acord de parteneriat între FZMAUR şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) pentru implementarea planurilor de dezvoltare teritorială. Acordul de parteneriat este im

Carte despre istoria economică a Aradului, distribuită elevilor

Actualitati
O carte care va cuprinde istoria economică şi socială a Aradului, din epoca dacică și romană, până în 1945, va fi distribuită elevilor și bibliotecilor, în cadrul unui proiect la care au participat profesori universitari, experți, oameni de știință, cercetători și oamenii de afaceri. Proiectul este derulat de Asociaţia Centrul de Excelenţă Arad, iar cartea va fi prezentată și distribuită elevilor din şcolile arădene. „Elaborarea și punerea la dispoziția publicului a istoriei economice și sociale a Aradului creează posibilitatea ca cetățenii Aradului, să poată avea acces la o informație corectă despre trecutul economic și dezvoltarea socială a Aradului. O astfel de informație sistematizată unitar, cronologic și sectorial lipsește din patrimoniul științific și cultural al orașului. Va fi u