Parcul „23 August“ din Micălaca va avea altă denumire
Municipalitatea intenționează să schimbe denumirea Parcului „23 August“ din cartierul arădean Micălaca, unde vor continua investițiile pentru amenajarea zonei.
Proiectul de hotărâre privind schimbarea denumirii parcului a fost afișat la transparență decizională, începând cu data de 15 iunie.
Conform proiectului, Parcul „23 August“ din Micălaca se va numi Parcul „Sfânta Maria“.
În proiect se mai arată că, printr-o hotărâre a Consiliului Local Municipal, din iunie 2014, o parte din parc a fost trecută în proprietatea statului, pentru realizarea unor investiții. Este vorba de amenajarea de spații verzi și de locuri de recreere pentru copii și vârstnici.
Până la data de 29 iunie, la Registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii