Până în ‘89, cum-necum, busola după care se mișca țara în învolburatul ocean al istoriei, stătea în mâinile câte unui singur cârmaci. Domnitor, rege, conducător, secretar general, formula de adresare a contat mai puțin. Important era faptul că țara avea o direcție, că direcția era stabilită în funcție de ce arăta busola și că era unul singur cel care să țină busola. Chiar de era să o iei într-o direcție greșită, cu busola în mâna știai încotro trebuie s-o apuci ca să te redresezi. (Și Slavă Domnului, am avut de câteva ori puterea să redresăm corabia, nimic de zis.) Cât…