Ziarul electronic al arădenilor

Tag: batman

În Turcia există un oraş numit Batman.

Stiati ca
Oraşul, situat în sud-estul Turciei, cu o veche tradiţie în producerea uleiului şi cu origini datând încă din Neolitic, poartă acelaşi nume cu personajul apărut în 1939 ca protagonist al unor benzi desenate. În 2008, primarul oraşului Batman l-a dat în judecată pe Christopher Nolan, regizor şi scenarist al ultimei producţii “Batman”, pretinzând că acesta i-ar fi furat numele oraşului “Există un singur Batman în lume”, a afirmat atunci primarul oraşului turc, Hüseyin Kalkan. Edilul a spus că producătorii americani au luat numele oraşului turc fără a-i întreba pe locuitorii acestuia sau pe reprezentanţii lor. Kalkan şi-a susţinut demersul prezentând şi o serie de crime nerezolvate din oraş, pe care le asociază cu influenţa negativă pe care a avut-o filmul.

Peste 540 de persoane s-au costumat în Batman pentru a intra în Cartea Recordurilor.

Stiati ca
Un număr de 542 de persoane costumate în Batman s-au reunit în oraşul Calgary şi au petrecut împreună cel puţin cinci minute într-un loc public, stabilind astfel un nou record mondial Guinness. Cei 542 de participanţi, angajaţi ai companiei petroliere Nexen Energy, au purtat costume identice. Costumele au fost inspectate de reprezentanţii Guinness World Records, care au certificat apoi faptul că participanţii au rămas împreună, în aceeaşi piaţă, cel puţin puţin cinci minute. sursa: mediafax.ro