Un adolescent din localitatea Almaș este cercetat penal, după ce tâlhărit o femeie, în municipiul Arad.
Adolescentul, în vârstă de 16 ani, este cercetat de polițiștii de la Biroul Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad. Conform oamenilor legii, adolescentul, în noaptea de 21/22 iunie, aflându-se pe raza municipiului Arad, a deposedat prin violență o femeie de un telefon mobil, după care ar fi fugit într-o direcție necunoscută. „Acesta a fost depistat de polițiștii biroului de Ordine Publică, împreună cu un echipaj al Poliției Locale, în Piața Catedralei, după ce ar fi comercializat telefonul pentru suma de 50 de lei“, a informat IPJ Arad. În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților de la Judecătoria Arad, cu propunerea luării unei măsuri preventive. Telefonul mobil a fost returnat proprietarului, au precizat polițiștii.
Sub influența drogurilor la volan
Polițiștii au depistat un tânăr din Pecica în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența drogurilor. „Polițiștii orașului Pecica au depistat în trafic, în seara zilei de 22 iunie, un pecican în vârstă de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, fiind sub influența substanțelor psihotrope. Testarea cu aparatul DrugTest a indicat o valoare pozitivă pentru substanța TH-5 (cannabis)“, se arată într-o informare transmisă presei de IPJ Arad. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor din sânge. Totodată, în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.
Cercetat pentru violență în familie
Un bărbat din municipiul Arad este cercetat pentru violență în familie, iar pe numele lui a fost emis un ordin de protecție provizoriu. Conform IPJ Arad, în noaptea de 19/20 iunie, polițiștii de la Secția 2 din cartierul Micălaca au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui arădean, în vârstă de 45 de ani, care, în aceeași seară și-ar fi agresat verbal și fizic concubina, în prezența copilului lor de 12 ani. „Bărbatul are interdicția de a se apropia de victimă și de copil, de locuința comună și locul de muncă al victimei sau de a lua legătura sub orice formă cu aceștia. În cauză se continuă cercetările pentru violență în familie“, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.
COVID-19. Acțiuni de verificare
În 22 iunie, poliţiştii și jandarmii arădeni au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Astfel, în timpul activităţilor desfăşurate au fost legitimate 612 persoane, au fost verificate 58 de societăți comerciale și obiective de interes (parcuri, zone de agrement, gări, autogări, spații de cazare ș.a.) și 25 de mijloace de transport în comun/persoane. „Au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică și să poarte masca de protecție în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun și în zonele aglomerate“, au transmis reprezentanții IPJ Arad.