Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Opt migranţi din trei ţări au fost prinşi încercând să iasă ilegal din România, în ultimele 24 de ore, ascunşi în camioane care transportau mărfuri în Ungaria şi Germania, ei fiind descoperiţi în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Primul camion în care au fost găsiţi migranţi era condus de un bulgar în vârstă de 50 ani. El a declarat că transportă produse din ceramică pe ruta Bulgaria – Germania. Poliţiştii de frontieră au verificat remorca, iar în interior au găsit trei bărbaţi adulţi şi doi copii. Aceştia provin din Afganistan şi Pakistan şi au vârste cuprinse între 15 şi 42 de ani. Ulterior, în acelaşi punct de frontieră, a fost verificat un camion condus de un cetăţean român în vârstă de 40 ani, care transporta mase plastice în Ungaria. În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, trei persoane. Cu ocazia primelor verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Afganistan şi Iran, un bărbat în vârstă de 31 de ani şi doi minori cu vârstele de 14 şi 16 ani. În ambele cazuri, migranţii au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în ţări din vestul Europei.

Dosar penal pentru distrugere

Un echipaj de jandarmerie a fost solicitat, miercuri, în jurul orei 22.00, prin apelul unic de urgență 112, să intervină la sediul unui supermarket din municipiul Arad, unde un bărbat de 45 de ani a agresat verbal angajații, după care a spart geamul termopan de la ușa de la intrare. Echipajul de jandarmerie ajuns de urgență la adresa indicată și l-a identificat pe bărbatul reclamat, în fața societății respective. „În momentul sosirii echipajului de jandarmi, conflictul era aplanat. Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, conform Codului Penal“, a informat IJJ Arad. Totodată, bărbatul a fost sancționat și contravențional cu amendă în valoare totală de 3.000 lei pentru injurii și expresii jignitoare și nepurtarea măștii de protecție în interiorul societății comerciale. Actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală.

Activități preventive în zonele aglomerate

În perioada de 5 – 7 octombrie, polițiștii de prevenire din Arad, împreună cu cei de la secțiile de poliție 1 și 2 au continuat activitățile de verificare a respectării  măsurilor de  prevenire a răspândirii virusului COVID-19 în zona școlilor și a locurilor aglomerate di municipiu. „Activitatea s-a dorit a fi un îndemn la respectarea   regulilor  stabilite în această perioadă cu privire la portul măștii, distanțarea  fizică recomandată între persoane, igiena mâinilor  precum și alte măsuri care pot preveni răspândirea infectării cu noul coronavirus : plata cu cardul acolo unde este posibil, folosirea substanțelor dezinfectante la intrarea în magazine, evitarea zonelor aglomerate. În contextul creșterii alarmante a numărului de persoane infectate cu noul virus, I.P.J. Arad recomandă arădenilor să respecte măsurile de prevenire dispuse de autorități, pentru a fi protejați de îmbolnăvire“, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.

Fără permis și sub influența alcoolului

Polițiștii de la Postul de Poliție Șiria au depistat, miercuri, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Șiria, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, din localitate, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. „De asemenea, în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,63 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice“, se arată într-o informare a IPJ Arad. Conform sursei citate, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.