Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Polițiștii locali din Arad au desfășurat, în ultima perioadă, acțiuni pentru despistarea și luarea măsurilor legale în ceea ce privește oprirea și staționarea neregulamentară a autovehiculelor, ori pătrunderea acestora în zone cu accesul interzis.

Conform DGPL Arad, aceste acțiuni au fost făcute ca urmare a sesizărilor de la cetățeni, dar și în urma constatărilor efectuate de polițiștii locali în teren, la fața locului. „Astfel, în luna septembrie au fost aplicate 372 sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002. Într-un top al contravențiilor pe această linie, cele mai multe dintre acestea au fost aplicate în cazul conducătorilor auto care au parcat în raza indicatorului de oprire/staționare interzisă, urmate de sancțiunile aplicate pentru încălcarea dispozițiilor legale privind staționarea neregulamentară. Pe locul trei se află sancțiunile aplicate conducătorilor auto care au staționat în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice. În top se mai află șoferii care au  oprit pe trotuar, în intersecții, în stațiile de autobuz, pe benzile rezervate altor categorii de vehicule,  oprire paralelă cu bordura, oprire pe trecerile de pietoni și pe pistele de biciclete“, a informat DGPL Arad. În ultima lună, polițiștii locali împreună cu lucrătorii din cadrul RECONS S.A, au ridicat de pe domeniul public 100 autovehicule staționate neregulamentar. Verificările au vizat întreg orașul, cele mai multe sancțiuni fiind aplicate în zona centrală, Piața Gării, Drăgășani, Pârneava, Micălaca, Cartierul Funcționarilor, Grăsiște și Calea Aurel Vlaicu.

Mandate de executare a pedepsei închisorii

Polițiști de la Serviciul Investigații Criminale, împreună cu cei de la Postul de Poliție Târnova, au pus în aplicare, duminică, un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Lipova, la data de 1 octombrie 2020, pe numele unui bărbat de 46 de ani, din Drauț. Bărbatul este condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. A fost încarcerat în Penitenciarul Arad. De asemenea, în data de 2 octombrie, polițiștii de la Serviciul Investigații Criminale au depistat, pe raza municipiului Arad, un arădean de 35 de ani, urmărit la nivel național, pe numele căruia Tribunalul Arad a emis mandat de executare a pedepsei închisorii. Bărbatul are de ispășit un an și 9 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de risc și constituirea unui grup infracțional organizat. A fost încarcerat în penitenciar.

Verificarea respectării măsurilor de protecție

În cursul zilei de duminică, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, au fost desfăşurate acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului COVID-19. Au fost verificate 139 restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, precum și 20 de mijloace de transport. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 47 sancţiuni contravenţionale în valoare de 23.320 de lei, în baza Legii 55/2020 privind măsurile de protecţie individuală, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă. „Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur“, a transmis IPJ Arad.

Român depistat cu permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac I – Nagylak au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism, folosindu-se de un permis de conducere fals.  Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost depistat când s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, la volanul unui autoturism înmatriculat în România. La control, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere eliberat de autorităţile din Belgia. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că bărbatul  nu  deţine dreptul de a conduce. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut permisul de conducere de la persoană necunoscută din Belgia, în schimbul sumei de 750 euro.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.