Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Polițiști din cadrul I.P.J. Arad, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului desfășoară, în sistem integrat, activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase, zone de agrement și cluburi în aer liber.

În cadrul activităților desfășurate duminică, 12 iulie, până luni dimineață, la nivelul județului Arad au fost verificate 127 de obiective. De asemenea, au fost verificate și 352 mijloace de transport în comun. Au fost legitimate 132 de persoane fizice, iar 38 societăți comerciale sau persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor de prevenire în contextul stării de alertă. În urma tuturor verificărilor au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, dintre care 36  pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, valoarea totală a amenzilor fiind de 4.000 lei. Au mai fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale Legii 61/1991 în context COVID, valoarea totală a amenzilor fiind de 2300 lei.

Bărbați cercetați pentru violență în familie

Doi bărbați din județul Arad sunt cercetați penal pentru violență în familie, iar unul pentru nerespectarea ordinului de protecție provizoriu. Polițiștii de la Secția de Poliție din cartierul Aurel Vlaicu cercetează, pentru violență în familie, un bărbat de 44 de ani, din Arad, care, la data de 10 iulie, și-ar fi lovit și amenințat mama, în vârstă de 76 de ani, în timp ce se aflau la domiciliul acesteia. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile. La data de 12 iulie, un bărbat de 51 de ani, din Pecica, pe fondul geloziei, și-ar fi agresat soția de 45 de ani, lovind-o cu pumnul în zona feței, în timp ce se aflau la domiciliu. Polițiștii din Pecica au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile pe numele bărbatului, acesta fiind cercetat penal pentru violență în familie. Polițiștii din Sântana cercetează un bărbat de 32 de ani, care, la data de 12 iulie, ar fi pătruns în curtea locuinței mamei sale și a amenințat-o, încălcând astfel ordinul de protecție emis de Judecătoria Chișineu Criș, pe numele său. Bărbatul este cercetat penal.

Sub influența drogurilor și alcoolului, la volan

Polițiștii de la Secției 1 Poliție Rurală Arad au depistat în trafic, în seara zilei de 10 iulie, un tânăr de 21 de ani, care conducea un autoturism pe D.J. 682, pe raza localității Frumușeni, în timp ce se afla sub influența substanțelor interzise. În urma testării cu aparatul Drugtest, a reieșit că tânărul, care este din Arad, este pozitiv pentru THC-5 (cannabis), fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală. Polițiștii din Săvârșin au depistat, la data de 12 iulie, pe D.J. 682, un bărbat de 43 de ani, din Căpâlnaș, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Birchiș, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,44 mg./l. alcool pur în aerul expirat. În seara zilei de 11 iulie, polițiștii din Ineu au depistat un tânăr de 20 de ani, din Șicula, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,42 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Pe numele celor doi au fost întocmite dosare penale.

Marocani depistaţi la frontiera de vest

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat doi cetăţeni din Maroc, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Cei doi bărbaţi se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei, fiind depistați la aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin. Cei doi cetăţeni străini au fost preluaţi şi transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele două persoane sunt cetăţeni din Maroc în vârstă de 20 de ani, respectiv 23 de ani, solicitanţi de azil. Aceştia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei. În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.