Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Știri pe scurt

Pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, dacă fapta duce la decesul uneia sau mai multor persoane, prevede proiectul de OUG de modificare a Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptat de Guvern, la propunerea Ministerului Justiţiei.

Potrivit documentului, se modifică articolului 326 privind falsul în declaraţii, prin majorarea minimului special în cazul infracţiunii tip şi introducerea unei forme agravate la alineatul (2), respectiv „fapta prevăzută la alineatul (1), săvârşită pentru a ascunde existenţa unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă“. De asemenea, s-a decis modificarea conţinutului articolului 352 – zădărnicirea combaterii bolilor, prin introducerea unor noi fapte în sfera dreptului penal şi prin majorarea limitelor de pedeapsă. Astfel, se arată în proiectul adoptat, la alineatul (1) se incriminează, distinct de producerea sau nu a unei urmări, nerespectarea dispoziţiilor autorităţilor privind carantina sau spitalizarea, urmând a se pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. La alineatul (2) al aceluiaşi articol, legiuitorul a stabilit o majorare a pedepselor pentru persoanele care, nerespectând măsurile dispuse, determină răspândirea unei asemenea boli, fapta fiind pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani. O altă modificare adusă legii prevede sancţionarea cu până la 15 ani de închisoare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, dacă fapta duce la decesul unei persoane.

Aproximativ 12.500 persoane, prin Nădlac II

Aproximativ 12.500 de persoane care se aflau în convoiul care a primit culoar verde pentru a traversa Ungaria, după ce fuseseră blocate pe teritoriul Austriei, au ajuns în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, până joi dimineaţă, iar în jur de 180 au fost duse în carantină. Cele 12.500 de persoane au ajuns în România cu 4.600 de mijloace de transport. Joi dimineaţă, la Nădlac II mai aşteptau sute de persoane pentru a intra în România. Timpul de aşteptare pentru procedurile de tranzitare era de 180 de minute, iar controlul se făcea pe opt artere. Conform Prefecturii Arad, de miercuri, ora 8.00, până joi, ora 6.00, au fost puse în carantină circa 125 de persoane din convoiul sosit în ţară, iar aproximativ 7.300 sunt în izolare la domiciliu.

Transporta ovine, fără autorizație

Polițiștii de la Secția 8 Poliție Rurală Săvârșin au oprit în trafic, pe D.N. 7, pe raza localității arădene Vărădia de Mureș,  o autoutilitară conduse de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din județul Sibiu, care transporta 72 de ovine. Conform IPJ Arad, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul nu deținea autorizație sanitar-veterinară pentru transportul animalelor, fiind înștiințat medical veterinar din cadrul D.S.V.S.A. – Arad. „Șoferul a fost sancționat contravențional cu 6.000 de lei, conform art. 3, lit. b, pct.1 din H.G. 984/2005“, se precizează într-o informare transmisă de IPJ Arad.

Depistat fără permis, la volan

Un bărbat este cercetat pentru infracțiuni rutiere, de polițiștii de la Secția 2 din cartierul Micălaca. Potrivit oamenilor lefii, la data de 18 martie, polițiștii au depistat, în trafic, un bărbat de 42 de ani, din localitatea Zărand, în timp ce conducea un autoturism pe strada Digului din municipiu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie. Acesta le-ar fi prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile din Spania, însă în urma verificărilor s-a constatat că nu figurează în bazele de date având permis. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, complicitate la fals și uz de fals.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.