Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

O femeie în vârstă de 66 de ani, din Arad, este cercetată penal pentru distrugere, după ce a zgâriat mai multe autoturisme parcate pe o stradă din municipiu.

În prezent, femeia este cercetată de polițiștii de la Biroul Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad. „În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat o femeie de 66 de ani, din Arad, care, în perioada 20 – 31 ianuarie, ar fi distrus prin zgâriere cu o cheie, mai multe elemente de caroserie de la trei autoturisme, parcate pe strada Ioan Alexandru din municipiu“, a informat IPJ Arad. Conform sursei citate, femeia este cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Ordin de protecție provizoriu

Polițiștii de la Biroul Ordine Publică cercetează un bărbat din Arad, pentru amenințare. Potrivit oamenilor legii, la data de 5 februarie, o arădeancă, în vârstă de 30 de ani, a sesizat polițiștii despre faptul că fostul concubin al acesteia, un bărbat de 43 de ani, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, ar fi amenințat-o cu moartea. „Pe numele bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, acesta fiind totodată cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare“, se arată într-o informare remisă de Biroul de presă al IPJ Arad.

Acțiune a polițiștilor arădeni

Peste 100 de amenzi au fost aplicate, în cursul zilei de miercuri, în timpul unei acțiuni a polițiștilor arădeni, care a avut ca scop impunerea unui climat de ordine și siguranță publică, depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, nu acordă prioritate pietonilor, nu respectă semnificația culorii „roșu” a semaforului electric sau încalcă alte prevederi ale legislației rutiere. Astfel, polițiștii au constatat 101 contravenții și au aplicat sancțiuni în valoare de 39.275 de lei, după cum urmează: 16 sancțiuni pentru nerespectarea vitezei legale de deplasare; 29 de conducători auto au fost sancționați contravențional pentru că nu au purtat centura de siguranță; 6 șoferi au fost depistați și sancționați pentru utilizarea telefonului mobil; 5 sancțiuni pentru neacordarea priorității pietonilor; 8 sancțiuni contravenționale pentru oprire neregulamentară; 35 de amenzi pentru alte abateri; 2 contravenții constatate la Legea 61/1991; 2 abateri la Legea 12/1990. De asemenea, polițiștii au reținut 5 permise de conducere (unul pentru depășire neregulamentară, două pentru nerespectarea semnificației culorii „roșu” a semaforului electric și două pentru neacordare de prioritate pietonilor) și au retras două certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice.

Urmărit general, depistat la Nădlac II

Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II – Csanadpalota au depistat şi predat autorităţilor competente un tânăr, căutat de autorităţile române, în vederea executării unei pedepse privative de libertate.  Tânărul, în vârstă de 23 de ani, din Brăila, a fost depistat când s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră. Poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de furt, fiind condamnat la 7 ani şi 6 luni de închisoare. Tânărul a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.