Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Peste 120 de amenzi, a căror valoare depășesc 68.000 lei, au fost aplicate de polițiștii arădeni, în timpul unor acțiuni desfășurate pentru prevenirea evenimentelor produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

Joi, polițiști de la Transporturi, Rutieră și Ordine Publică au acționat, atât în zona trecerilor la nivel cu calea ferată semnalizate cu mijloace automate, cât și a celor semnalizate doar cu indicatoare rutiere, pentru creșterea siguranței călătorilor. În județul Arad, au fost monitorizate 11 treceri la nivel cu calea ferată, fiind implicați 44 de polițiști. „Au fost verificate 211 de autoturisme, fiind aplicate 121 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 68.415 lei, dintre care 41 pentru nerespectarea prevederilor legale privind trecerea la nivel cu calea ferată. Au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare“, a informat IPJ Arad. Pe parcursul acțiunii, polițiștii au realizat o inventariere a trecerilor la nivel cu calea ferată, urmând ca riscurile identificate să fie comunicate tuturor factorilor responsabili cu siguranța transporturilor.

Hoț la vârsta de 75 de ani, din Semlac

Un bărbat în vârstă de 75 de ani, din localitatea arădeană Semlac, este cercetat penal pentru că a furat o bicicletă. Bărbatul este cercetat pentru furt, de polițiștii de la Postul de Poliție Semlac. „În urma investigațiilor efectuate, oamenii legii au identificat un bărbat de 75 de ani, din Semlac, care la data de 15 octombrie, ar fi sustras o bicicletă sprijinită de peretele unui local din aceeași localitate“, se menționează într-o informare remisă de IPJ Arad. Conform sursei citate, pe numele bărbatului de 75 de ani a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Firmă cercetată pentru tăiere de arbori

Polițiștii de la Postul de Poliție Moneasa cercetează o societate comercială care, în perioada martie – mai 2019, ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras 27 de arbori din diferite specii și dimensiuni, în valoare de 13.742 de lei. Arborii aparținau Ocolului Silvic Sebiș – Moneasa. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad a informat că, în prezent, societatea comercială este cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos.

Migranți găsiți ascunși într-un microbuz

Patru migranţi din Vietnam au fost prinşi încercând să iasă ilegal din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, ei fiind descoperiţi de către poliţiştii de frontieră ascunşi într-un microbuz de marfă. Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II au verificat un microbuz înmatriculat în România, condus de un român de 35 de ani, care a declarat că transportă tâmplărie PVC în Ungaria. În interiorul autoutilitarei, în compartimentul de marfă, au fost descoperite ascunse, printre obiectele transportate, patru persoane. În cadrul primelor verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Vietnam, doi bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 36 de ani, care aveau drept de muncă pe teritoriul României. Ei intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din Spaţiul Schengen. Şoferul este cercetat pentru trafic de migranţi, iar vietnamezii, pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

ALTE ARTICOLE PE ACTUALITATI ARAD

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.