Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Un bărbat din Arad este cercetat pentru violență în familie, după ce și-a lovit soția, de față fiind și doi copii, iar polițiștii au emis în acest caz și un ordin de protecție provizoriu.

Inspectoratul de Poliție al Județului Arad a informat că, în noaptea de 22/23 iunie, o femeie, în vârstă de 33 de ani, din Arad, a solicitat prezența polițiștilor la domiciliul acesteia, reclamând faptul că soțul ei, de 41 de ani, ar fi lovit-o cu palma peste față, în timp ce se deplasau pe stradă împreună cu cei doi copii minori. Conform IPJ Arad, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile.

Accident pe DJ 791

Un bărbat a fost rănit, luni dimineața, într-un accident care a avut loc pe DJ 791. Din primele cercetări rezultă că, în jurul orei 8.30, un bărbat de 32 ani, din Sântana, a condus un autourism pe DJ 791, dinspre Sântana spre Zimandu Nou, iar la km 3 + 800 m a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, pe același sens de mers, de un bărbat de 51 ani din Arad, pe care l-a proiectat în afara părții carosabile, după care s-a răsturnat. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a bărbatului de 32 de ani. Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Vindea bunuri furate

Polițiștii de la Postul de Poliție Bârzava au depistat un bărbat de 47 de ani, din județul Mureș, în timp ce oferea spre comercializare un aparat de cafea, un radio, un fier de călcat, o pompă submersibilă, doi litri de țuică și diferite ustensile pentru gătit, despre a căror proveniență nu a putut oferi o explicație credibilă. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că bunurile comercializate au fost sustrase, în noaptea de 20/21 iunie, dintr-un imobil de pe raza localității Bârzava. Bunurile, în valoare de 460 de lei, au fost recuperate și predate persoanei vătămate, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Alcoolemii pe șoselele

Mai multe persoane care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice sunt cercetat de polițiști. Astfel, un arădean de 19 ani fost depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism, pe Bd. Revoluției, având o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat au fost depistați un arădean de 41 de ani, care conducea un autoturism pe strada Războieni, și un bărbat de 63 de ani, din Chișineu Criș,  care conducea un autoturism pe D.C. 130, pe raza localității Adea. Pe D.J. 707/A, pe raza localității Valea Mare, a fost depistat un bărbat de 47 de ani, din Săvârșin, (0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat), iar pe raza localității Semlac a fost depistat un bărbat de 40 de ani, din Șeitin (0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat). Conform procedurii, în toate cauzele s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate alcoolemiei.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.