Noul sezon estival la Ștrandul Neptun din Arad va fi inaugurat joi, 30 mai 2024, au anunțat autoritățile locale.
Administratorul bazei de agrement a început, luni, să umple cu apă bazinele termal și cel mare care este prevăzut și cu o zonă destinată copiilor.
„În toată această perioadă, în zona bazinelor accesul a fost permis, însă doar dușurile au fost funcționale pentru cei care au optat pentru petrecerea timpului liber pe ștrandul amenajat pe malul Mureșului. Conform tradiției, deschiderea oficială a ștrandului era programată pe 1 mai, însă în ultimii ani, temperaturile modeste înregistrate la început de mai au decalat data inaugurării sezonului estival pe ștrandul arădean. Era necesar ca timp de trei zile consecutive termometrele să indice temperaturi mai mari de 25 de grade Celsius. Dacă până acum accesul în zona de bazine nu doar că a fost permis, dar a fost și gratuit, de joi se vor percepe taxe de acces, neschimbate față de cele de anul trecut”, se menționează într-un comunicat de presă transmis de Primăria Municipiului Arad.
Ştrandul Neptun din Arad, în trecut considerat cel mai mare din România şi al doilea cel mai mare din Europa aflat pe o apă curgătoare, a avut anul trecut puţin peste 83.000 de vizitatori.
Proiect de 5 milioane de euro pentru dezvoltarea „Litoralului Vestului”
