Ziarul electronic al arădenilor

Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, din 15 aprilie

Românii pot investi, începând de luni, 15 aprilie, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Finanţe.

Titlurile de stat au valoarea nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 15 aprilie şi 9 mai 2024 online numai de persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.

Totodată, titlurile pot fi cumpărate între 15 aprilie – 10 mai 2024 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului; între 15 aprilie şi 9 mai în mediul urban şi 15 aprilie 2024 – 8 mai în mediul rural, prin subunităţile poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Conform MF, sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.