Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Rednic, după meciul cu ”U” Cluj: Mi-aș fi dorit mai mult. Nu am fost periculoși deloc

Antrenorul echipei UTA Arad, Mircea Rednic, și-a criticat elevii pentru prestația împotriva celor de la Universitatea Cluj și consideră că fotbaliștii săi s-au temut prea mult.

„Sunt supărat pentru că am jucat cu teamă. Nouă ne-a fost teamă, dar și lor. E clar că au așteptat și s-au bazat pe jocul lui Nistor. E a treia oară când întreruperea campionatului ne-a scos din ritm. Ne-au lipsit trei titulari și la noi se cunoaște. E un punct. Am trecut pe locul doi. Urmează două meciuri acasă și sper să le jucăm cu suporteri. Sper să ne concentrăm. Mi-aș fi dorit mai mult. Nu am fost periculoși deloc. Nici nu puteai să speri la mai mult”, a declarat Mircea Rednic.

Rednic a spus că este nemulțumit și de decizia luată de Comisia de Disciplină. Antrenorul este de părere că UTA Arad ar fi trebuit să primească doar o amendă, iar Dinamo să fie sancționată cu un meci fără spectatori.

„Eu cred că o amendă, pentru noi, e suficientă. Și la Dinamo, ar trebui o etapă de suspendare. Suntem așa de drastici, dar vrem să vină lumea la stadion. Nu e normal. Cei care greșesc trebuie opriți și amendați. Din cauza a cinci inși nu pot două cluburi de tradiție să nu joace cu spectatori. Sper că cei vor judeca se gândesc la binele fotbalului!”, a mai spus Mircea Rednic.

Universitatea Cluj a terminat la egalitate cu UTA Arad, 0-0, sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-o partidă din etapa a doua a fazei play-out a Superligii de fotbal.

Superliga, play-out. Universitatea Cluj – UTA Arad, scor 0-0

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.