Ziarul electronic al arădenilor

Proiect. Călătorii gratuite cu trenulețul de agrement, la 1 iunie și la Zilele Aradului

Călătoriile cu trenulețul turistic de agrement ar putea fi gratuite de Ziua Copilului și la Zilele Aradului, conform unei propuneri a administrației locale.

Inițiativa acordării de gratuități la transportul cu trenulețul turistic de agrement, la 1 iunie și la Zilele Aradului, a fost inclusă într-un proiect de hotărâre, care va fi supus votului în Consiliul Local Municipal, la ședința din 18 august.

La întocmirea proiectului au fost luate în considerare prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 296/2004 privind declararea zilei de 22 august ca „Ziua Aradului“, eveniment consacrat municipiului şi cetăţenilor săi, care se sărbătorește anual prin manifestări științifice, cultural-artistice, sportive şi de agrement organizate de CLM, cu participarea cetăţenilor municipiului, a autorităţilor publice, instituţiilor de cultură, organizaţiilor neguvernamentale, mediului universitar, reprezentanţi ai oraşelor înfrățite şi partenere cu municipiul Arad, personalități publice din ţară şi din străinătate.

De asemenea, s-a avut în vedere încurajarea reducerii traficului rutier și creșterii activităților de agrement, iar una din măsurile menite este și acordarea de gratuități publicului călător la transportul cu trenulețul turistic de agrement, atât cu ocazia zilei de 1 iunie, cât și cu ocazia Zilelor Aradului.

În proiectul de hotărâre se mai menționează că sumele necesare pentru acoperirea gratuității la transportul cu trenulețul turistic de agrement, la 1 iunie și la Zilele Aradului, vor fi acoperite din bugetul local al municipiului Arad.

Trenulețul turisic a fost adus la Arad în anul 2006, de la Monaco. Are trei vagoane, 72 de locuri și circulă cu 35 de kilometri/oră.

UPDATE

Proiectul de hotărâre a fost aprobat în ședința Consiliului Local Municipal din 18 august.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.