Primăria Lipova construieşte locuinţe pentru a încerca să atragă medici la noul spital din oraş şi profesori la cele două licee, o premieră după 1990, în timp ce Primăria Socodor construieşte două blocuri pentru tineri căsătoriţi, în urma numeroaselor cereri primite de la familii tinere, tot pentru prima dată în ultimele trei decenii.
Primarul oraşului Lipova, Florin Pera, a declarant, miercuri, că licitaţia pentru construirea unui bloc prin ANL este în curs de desfăşurare, proiectul având o valoare de aproximativ 6.000.000 de lei.
Blocul va avea 16 apartamente, care vor fi repartizare unor cadre medicale şi didactice.
„Este vorba de locuinţe destinate specialiştilor de care avem nevoie în oraş şi pe care încercăm să îi aducem la noi, oferindu-le condiţii bune de cazare. Avem un spital nou construit unde sunt secţii care nu sunt acoperite în acest moment de specialişti, iar la liceele din Lipova sunt multe cadre didactice care fac naveta de departe şi cărora le decontăm transportul. Acesta este primul proiect de locuinţe pentru specialişti după 1990 la Lipova şi este foarte important, având în vedere că deja avem peste 30 de cereri de locuinţe depuse la Primărie“, a declarat primarul.
Noul spital din Lipova a fost finalizat în 2020, după o investiţie de 21,6 milioane de lei, însă funcţionează doar parţial, cu o parte dintre secţiile prevăzute, respectiv cu 30 de paturi din capacitatea de 85 de paturi pentru pacienţi.
La Socodor, în schimb, se vor construi două blocuri, primele după 1990. Ambele sunt destinate tinerilor căsătoriţi, la Primărie fiind înregistrate 54 de cereri de locuinţe de la familii tinere.
Primarul comunei Socodor, Ioan Jura, a declarat că unul dintre blocuri va fi construit de ANL (proiect de 7.000.000 de lei) şi va avea 18 apartamente, iar al doilea va fi construit cu finanţare prin PNRR (1.500.000 de lei) şi va avea şase apartamente.
„În ultimii ani, tinerii căsătoriţi şi-au exprimat dorinţa de a rămâne în comună, de a-şi face viitorul aici, însă mulţi nu au o casă. Avem 54 de cereri de locuinţe la Primărie şi aşa am ajuns să cerem finanţare pentru construirea de blocuri. Sunt primele locuinţe pe care le construim pentru tineri după 1990 şi nu ne vom opri. După ce reuşim să finalizăm aceste două blocuri, în funcţie de solicitări, vom veni cu alte proiecte“, a spus edilul.
În Socodor există un singur bloc, construit pe vremea comunismului.
sursa: Agerpres