Ziarul electronic al arădenilor

Prima proiecție a unui film în Arad a fost în 1897

Prima proiecţie cinematografică prezentată la Arad a fost o producție a fraților Lumiere, în 13 ianuarie 1897 și a stârnit un val de curiozitate.

Filmul cu durata de jumătate de oră a fost programat să fie proiectat în cursul a trei zile. Însă, ca urmare succesului avut la public, caravana a fost nevoită să-şi amâne plecarea, rămânând 12 zile în oraş, fiind făcute 13 proiecții.

În cartea sa intitulată „File din istoria urbanizării Aradului“, istoricul Ujj Janos menționează că la fiecare reprezentanţie, „sala mare a Hotelului Crucea Albă (în prezent Hotel Ardealul (foto) – n.r.) era plină până la refuz“.

Istoricul arădean mai scrie în cartea sa că următoarele reprezentanţii au fost organizate de omul de afaceri vienez Josef Stiffler, în iunie 1897, când au fost prezentate publicului 20 de filme de scurt metraj. „La prima reprezentaţie, deoarece în aceeaşi seară a fost inaugurat iluminatul public, nu s-au prezentat prea mulţi spectatori, arădenii preferând să se plimbe pe Corso-ul luminat. În zilele următoare însă, au fost înregistrate încasări substanţiale“, a menționat Ujj Janos în cartea sa.

Caravanele cinematografice organizau proiecţii în săli închiriate, oferind publicului un program compus din creaţiile companiilor de producţie, cum ar fi cele ale francezilor Pathe şi Gaumont, ale danezului Nordisk, iar mai târziu ale celor italiene şi americane, filme de lung sau scurt metraj.

Odată cu răspândirea aparatelor de filmat au început să apară producţii locale. „În Arad, Gyorgy Naszter a realizat şi prezentat filme documentare despre centrul oraşului. În 1905, a fost filmată şi proiectată ulterior pelicula intitulată «Pe strada ţiganilor din Pecica», care a fost proiectată la Teatrul Vechi. Inaugurarea festivă a acestui cinematograf al oraşului a avut loc în 30 noiembrie 1907, fiind primul cinematograf al oraşului, denumit Urania. Aici a fost proiectat în premieră primul film românesc despre Războiul de Independenţă, eveniment despre care s-a vorbit la nivel înalt în presa locală“, a mai amintit autorul cărții „File din istoria urbanizării Aradului“.

Având în vedere numeroşii vizitatori ai teatrului, arhitectul Josef Stainer a anexat la clădire o galerie, un foaier şi o dependinţă. Sala a funcţionat ca cinematograf până la apariţia filmelor de sunet, după care a fost închis pentru modernizare, iar apoi s-a redeschis în 1933, cu celebrul film „Pat şi Patashon“.

În 1967 sala a fost declarată periculoasă pentru public şi a fost închisă. „În schimb, oraşul a devenit un adevărat centru de producţie a filmelor. S-au făcut filme documentare despre dezvelirea statuii Kossuth (1909) şi despre alegeri (1910). În anul 1911, s-a difuzat la cinematograful Urania, plin până la refuz, filmul de scurt metraj «Porţile de Fier», realizat de profesorul arădean Jeno Zaray“, a scris Ujj Janos în cartea sa.

Primul film artistic a fost prezentat la Arad în anul 1913, fiind produs de cinema „Projektograph“, din Budapesta, în regia directorului de teatru Szendrey Mihaly, filmul având titlul „Nuntă ţărănească la Arad”. Tot Szendrey a regizat în timpul războiului mondial filmul documentar despre deţinuţii Cetăţii Aradului. „Mai târziu, Dezso Kertesz a turnat două filme la Budapesta şi la Arad, «Jos masca» şi «Există o păpuşică». Între cele două războaie mondiale, până în 1929, s-a filmat în Arad pentru diverse producţii cinematografice“, a mai menționat istoricul arădean.

În carte se precizează că, „până la Primul Război Mondial, cinematograful Urania avea un renume, iar în afară de acesta s-au construit cinematograful Erzsebet (mai târziu Tineretului, apoi, din 1910 Arta), și cinematograful Apollo, în Palatul Lloyd din centru (fost Studio), astăzi nemaifuncţionând niciunul“. La începutul anilor ‘90, cinematograful Studio a fost mutat în Palatul Bohuș. Din 31 martie 2011 a fost închis şi cinematograful Arta.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.