Ziarul electronic al arădenilor

Polițiștii locali din Arad, dotați cu body cam-uri

Polițiștii locali din Arad vor purta body cam-uri, care vor înregistra discuțiile avute cu cetățenii, aceștia fiind informați despre faptul că vor fi înregistrați audio și video.

Body cam-urile sunt în dotarea polițiștilor locali începând din această săptămână. Conform municipalității, 20 de camere video sunt în dotarea angajaţilor pe linie de Ordine Publică şi ai celor de la Circulaţie.

Body cam-urile sunt atașate de uniformele oamenilor legii şi vor înregistra discuțiile cu cetățenii. Aceştia vor fi informaţi de la bun început că urmează să fie înregistraţi atât audio, cât şi video.

„Toate aceste inregistrări vor fi corelate cu procesele verbale întocmite, având dublu scop: pe de o parte vor fi eliminate discuţiile că poliţiştii noştri fac abuzuri, iar pe de altă parte vom vedea ce se întâmplă la momentul respectiv în relaţia cu cetăţenii. Întrucât avem convingerea că aceste dispozitive vor fi eficiente ne propunem  ca la prima rectificare să alocăm fonduri pentru achiziţionarea a încă 40 de dispozitive de acest gen.  Mizăm în primul rând pe efectul psihologic al acestora, în sensul că suntem siguri că dialogul dintre polițiști și cetățeni va decurge într-o manieră mai civilizată, așa cum este de altfel și normal“, a declarat Călin Bibarț, primarul interimar al Aradului.

Acesta a mai spus că municipalitatea va achiziționa și module GPS, pentru a fi verificată activitatea polițiștilor locali.

„Suntem în curs de achiziţionare şi am dispus ca staţiile din dotarea poliţiştilor locali atât cele portabile, cât şi cele de pe maşini, să fie dotate cu GPS, astfel încât se va putea vedea unde a fost poliţistul în misiune, cât a stat, iar aceste informaţii vor putea fi corelate cu infomaţiile din documentele pe care le întocmeşte şi rapoartele pe care le face”, a explicat Călin Bibarţ.

Înregistrările audio/video vor putea fi stocate timp de 6 luni şi vor putea constitui mijloace de probă legală la cererea organelor de urmărire penală sau a instanței de judecată sau vor putea servi la clarificarea situaţiilor în care se reclamă o prestaţie deficitară din partea agenţilor Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.