Polițiștii arădeni au ținut un moment de reculegere, duminică, la ora la care un coleg de-al lor de la IPJ Brașov a fost înmormântat, acesta încetând din viață joi dimineață, la spital, unde era internat în urma complicaţiilor apărute după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.
„Astăzi, la ora 12.00, a avut loc înmormântarea colegului nostru Ionuț Hanganu (foto), de la IPJ Brașov – Poliția Transporturi. Subcomisar de poliție, șef al Biroului de Investigații Criminale, colegul nostru avea doar 34 de ani când pierdut lupta cu noul coronavirus, în dimineața zilei de 5 noiembrie. Polițistii arădeni, împreună cu polițiștii din toată țara au ținut un moment de reculegere pentru Ionuț Hanganu și toți cei care ne-au părăsit din cauza acestei pandemii“, se arată într-o informare remisă de IPJ Arad.
Ionuț Hanganu avea 34 de ani și era tatăl a doi copii.
Polițiștii arădeni au făcut un apel către populație pentru a respecta indicațiile medicilor, pentru a evita infectarea cu noul coronavirus.
„Această necruțătoare boală nu iartă pe nimeni, indiferent de vârstă, poziție socială sau culoare a pielii. Depinde doar ne noi să ne protejăm pe noi înșine, cei dragi nouă, copii, părinți, bunici, colegi. O putem face cu un simplu gest: acela de a purta mască și de a ne spăla pe mâini. În memoria colegului nostru și a tuturor celor care nu mai sunt; Pentru cei care luptă în fiecare zi cu efectele pandemiei; Pentru noi toți și mai ales pentru siguranța copiilor și părinților noștri, purtați masca de protecție!“, este mesajul transmis de polițiștii arădeni.
„Ne mor polițiștii, ne mor…! Efectele muncii din prima linie sunt necruțătoare, colegul nostru Ionuț Hanganu din cadrul IPJ Brașov pierzând, la doar 34 de ani, lupta cu virusul nemilos care a cuprins întreaga lume. Durerea resimțită nu poate fi exprimată în cuvinte, iar trecerea sa în neființă ne îndoliază sufletele, știind că Ionuț a lăsat în urmă o soție și doi copii în vârstă de 3 și respectiv 7 ani, ale căror destine sunt profund cutremurate.
În aceste clipe, în care atât familia, cât și noi, colegii lui suntem vitregiți de un soț, părinte și camarad de nădejde, ne este foarte greu să acceptăm că Ionuț a plecat să-și continue misiunea în ceruri, de unde va continua să-și vegheze familia și colegii la fel de bine și cu aceeași dragoste cum făcut-o și când se afla în preajma noastră”, se arată în mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a Sindicatului Europol.
UPDATE
Un poliţist de la IPJ Gorj, diagnosticat cu COVID-19, a murit duminică seară, anunţă Sindicatul Europol, care afirmă că numărul poliţiştilor infectaţi a depăşit 5.000 de cazuri din totalul de aproximativ 70.000 de cadre care sunt in stradă.
„Abia doar ce a fost condus pe ultimul drum colegul nostru de la Braşov, că un alt coleg, Cristian Zanfira din cadrul IPJ Gorj a fost răpus de COVID în această seară. În urma sa a rămas o soţie sfâşiată de durere şi doi copii de numai câţiva anişori. Este dovada clară că poliţiştii, prin natura misiunilor pe care le desfăşoară, sunt printre cei mai expuşi la infectarea cu SARS COV2”, precizează sindicaliştii.
Ei acuză MAI că evită să prezinte public motivul pentru care refuză testarea celor aflaţi în prima linie, în condiţiile în care numărul celor infectaţi a depăşit 5000 de cazuri din totalul de aproximativ 70.000 de cadre care sunt in stradă.
„Mai mult decât atât, pe lângă gradul mare de expunere, poliţiştii nici nu au fost luaţi în seamă pentru acordarea «stimulentului de risc» alături de celelalte categorii nominalizate până în prezent, personalul din sănătate, din asistenţă socială sau cadrele didactice.
Domnule ministru Vela, câţi poliţişti trebuie să mai ucidă acest virus să luaţi decizia testării? Câte familii vor mai trebui să-şi plângă morţii pentru ca MAI să conştientizeze importanţa testării poliţiştilor? Lipsa de reacţie de care daţi dovadă, vă face autorul moral al morţii al fiecărei pierderi pe care o suferim din rândul cadrelor MAI”, afirmă reprezentanţii sindicatului.
Ei consideră că acum, mai mult ca oricând, ministrul, nu trebuie decât să arate că este responsabil şi să dispună de îndată testarea poliţiştilor, care sunt zilnic în stradă.

