Ziarul electronic al arădenilor

Pieţele de legume-fructe din municipiul Arad rămân deschise

Toate pieţele de legume-fructe din municipiul Arad vor rămâne deschise, pentru că au şi mese exterioare în jurul halelor, iar unde acestea nu există vor fi amplasate, în timp ce pentru producătorii de carne şi lactate, care vindeau doar în spaţii închise, se caută soluţii împreună cu Direcţia de Sănătate Publică.

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a declarat, luni, că producătorii locali nu vor avea probleme să îşi vândă în continuare produsele vegetale, în contextul măsurilor naţionale anunţate pentru limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2, care includ şi suspendarea activităţii în pieţele care funcţionează în spaţii închise.

„În multe oraşe din ţară, pieţele din aer liber, cele la tarabă, au fost desfiinţate de-a lungul timpului şi au fost mutate în hale. Aradul nu este în această situaţie, avem pieţe în aer liber în continuare, deci nu este problemă să fie folosite. Acolo unde avem producători cu legume şi fructe în hale, vor rezolva această problemă să fie mese şi în aer liber“, a spus primarul.

El a precizat că doar în Piaţa Fortuna activitatea este doar în interiorul halei, dar aici vor fi amplasate mese şi la exterior.

Primăria caută soluţii împreună cu Direcţia de Sănătate Publică pentru a asigura continuarea activităţii şi în cazul producătorilor de carne şi lactate, care vând doar în hale.

„Se ia în considerare să asigurăm o ventilare suplimentară a acestor hale, să ţinem ferestrele şi uşile deschise, pentru a fi adus continuu aer proaspăt de afară şi la interior. Urmează să decidem cu DSP cea mai bună soluţie“, a explicat primarul Aradului.

sursa: Agerpres

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.