Ziarul electronic al arădenilor

Poliția în trafic. O tânără a condus cu peste 100 km/h pe Bd. Nicolae Titulescu

Aproximativ 100 de amenzi în valoare de peste 28.000 lei au fost aplicate de polițiștii rutieri în timpul unor acțiuni derulate, marți, timp de două ore, în câteva zone din municipiul Arad.

Polițiștii au acționat, între orele 12.00 – 14.00, pe Calea Aurel Vlaicu (între Stadionul UTA și Calea 6 Vânători), Calea Zimandului și Bulevardul N. Titulescu.

Conform IPJ Arad, acțiunile au vizat impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră, depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, nu acordă prioritate de trecere pietonilor, nu respectă semnificația culorii roșu a semaforului electric și săvârșesc orice alte abateri de la prevederile O.U.G 195/2002.

În timpul acțiunilor au fost aplicate 96 sancțiuni contravenționale, în valoare de 28.825 de lei.

Astfel, au fost date 46 de amenzi pentru depășirea vitezei legale, 4 pentru lipsa centurii de siguranță, o amendă pentru folosirea telefonului mobil. De asemenea, au fost sancționați 7 bicicliști și 4 pietoni.

Totodată, polițiștii au reținut 5 permise de conducere pentru depășirea vitezei legale și pentru neacordare de prioritate

În timpul acțiunilor, a fost depistată o tânără de 25 ani, din Arad, care circula cu autoturismul pe Bd. Nicolae Titulescu cu viteza de 103 km/h. Tinerei i-a fost reținut permisul de conducere pentru 90 zile și a fost amendată cu 1.305 lei.

De asemenea, tot pe Bd. Nicolae Titulescu a fost depistat un bărbat de 66 ani, din județul Bihor, care a circulat cu un autoturism cu viteza de 82 km/h. De asemenea, bihoreanul nu a acordat prioritate de trecere unui pieton.

Pentru aceste abateri, bărbatul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.450 lei și i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 30 zile.

„Aceste acțiuni vor continua și în perioada Sărbătorilor Pascale și de 1 Mai“, au spus reprezentanții IPJ Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.