Ziarul electronic al arădenilor

Omagiu adus profesorului arădean Corneliu Pădurean

Prof. univ. dr. habil. Corneliu Pădurean, de la Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad, a primit distincția eparhială Crucea Sfântul Ierarh Sava Brancovici, iar, joi, a fost lansat volumul „Societate, Cultură, Demografie“, ca omagiu adus profesorului arădean la împlinirea a 70 de ani.

Evenimentul a fost organizat în Sala Ferdinand din Palatul Administrativ, în prezența a numeroși istorici din Arad și Oradea, precum și a academicianului Ioan Bolovan.

Cu această ocazie, a  fost lansat volumul „Societate, Cultură, Demografie“ – omagiu profesorului Corneliu Pădurean la împlinirea a 70 de ani. Volumul coordonat de academicianul Ioan Bolovan și Doru Sinaci a apărut sub egida Institutului de Istorie „George Barițiu“ al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca.

„Vreau să-i propun domnului profesor o înțelegere. Peste 30 de ani, atunci când va împlini vârsta de 100 de ani, să ne reîntâlnim, în aceeași formulă, aici, dumnealui ca istoric-cercetător, iar eu ca primar“, a spus Călin Bibarț, primarul municipiului Arad, în deschiderea evenimentului

Profesorul Corneliu Pădurean a primit, cu această ocazie, din partea Arhiepiscopiei Aradului, cea mai înaltă distincție eparhială, Crucea Sfântul Ierarh Sava Brancovici, în semn de „aleasă prețuire pentru contribuția deosebită adusă la promovarea istoriei Aradului în țară și peste hotare“.

Corneliu Pădurean s-a născut la 27 decembrie 1952, în orașul Arad, unde a urmat școala primară și studiile preuniversitare.

Drumul spre cariera de istoric a început odată cu absolvirea Facultății de Istorie-Filosofie, secția Istorie-Științe Sociale a Universității „Babeș- Bolyai“ din Cluj Napoca, în anul 1977. Tot la această instituție de învățământ superior, în anul 2002, a obținut diploma de doctor în istorie.

Teza de doctorat cu titlul „Populația comitatului Arad în secolul al XIX-lea“ a fost coordonată de prof. univ. dr. Liviu Maior și l-a consacrat ca un specialist în istoria populației.

Abilitarea a obținut-o în anul 2017, tot la Universitatea „Babeș-Bolyai“, printr-o lucrare susținută în fața unei comisii formate din specialiști în istoria modernă și istoria demografică.

A publicat și coordonat, singur sau în colaborare, 15 monografii și volume colective, fiind autor unic a patru cărți, iar în colaborare cu alți specialiști a încă patru cărți.

De asemenea, este autor unic sau în colaborare a peste 100 de îndrumătoare metodice, studii și articole, publicate în reviste și în volume din țară și din străinătate.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.