Ziarul electronic al arădenilor

O ţinută de doliu de la înmormântarea lui Kossuth Lajos, exponatul lunii la Muzeul din Arad

Exponatul lunii martie la Complexul Muzeal Arad este o ţinută de doliu de la înmormântarea lui Kossuth Lajos (1894), care a jucat un rol marcant în Revoluţia ungară de la 1848-1849.

Reprezentanţii Complexului Muzeal Arad au prezentat, marţi, exponatul care va fi promovat toată luna martie, arătând că este vorba de o ţinută de doliu care ar fi fost purtată de o persoană care a avut un rol important în izbucnirea revoluţiei.

„Din cortegiul funerar, care l-a condus pe Kossuth Lajos pe ultimul său drum, făcea parte şi Vasvári Fejér Elek, înveşmântat într-o ţinută de doliu, din patru piese: tunică tip Atilla din mătase naturală, cravată din mătase naturală, mantie din mătase naturală cu catarame din argint. Cel mai probabil, Fejér Elek este identic cu acelaşi Fejér Elek, fratele lui Vasvári Pál (născut Fejér Pál), care a jucat un rol important la izbucnirea revoluţiei din 1848 de la Budapesta, era unul dintre iniţiatorii Revoluţiei din martie. Dar, din lipsă de informaţii clare, este doar o ipoteză“, a declarat Mizsur Anitta, responsabil de colecţia „Muzeul Revoluţiei 1848 – 1849“.

Muzeograful a povestit ultima parte a vieţii lui Kossuth, după ce a emigrat, în urma executării celor 13 generali la Arad, în data de 6 octombrie 1849.

„A stat în mai multe locuri din lume, ajungând în Anglia, dar şi America, pentru ca în 1861 să se întoarcă în Europa, stabilindu-se în Italia. Din anul 1865 şi până în ultimul moment al vieţii sale, Kossuth s-a statornicit în oraşul Torino. În exil a înregistrat şi ulterior a trimis în ţară celebrul său discurs cu prilejul dezvelirii monumentului Libertăţii din Arad, în data de 6 octombrie 1890. Doar peste patru ani, la începutul anului 1894, Kossuth Lajos era din nou pe prima pagină a ziarelor: foarte bolnav, slăbit din cauza gripei şi a vârstei înaintate, Kossuth a căzut la pat. Suferinţa sa s-a încheiat abia la mijlocul lui martie. În seara zilei de 20 martie 1894, la orele 10,55, Kossuth s-a stins din viaţă la Torino“, a spus Mizsur Anitta.

Povestea nu s-a sfârşit în exil, la Torino, arată muzeograful arădean.

„Fiind o personalitate a timpului său, Parlamentul de la Budapesta a dorit să aducă trupul neînsufleţit în ţară şi să îl înmormânteze în cel mai cunoscut cimitir din capitală. Ceea ce nu a fost uşor. A fost solicitat acordul Împăratului Franz-Josef pentru această misiune. Împăratul Austro-Ungariei a fost de acord, dar cu impunerea unor măsuri foarte stricte. Un tren a purtat corpul neînsufleţit al lui Kossuth de la Torino spre Budapesta, pe drum oprindu-se în mai multe localităţi şi, într-un final, la 30 martie a ajuns în capitală.

Kossuth a fost depus în holul principal al Muzeului Naţional din Budapesta. Catafalcul său a fost flancat de 92 lumânări, din care, azi în colecţia de relicve a muzeului nostru, se păstrează patru lumânări, alături de alte mărturii valoroase de la înmormântare. Timp de două zile, la catafalcul lui Kossuth Lajos s-au perindat mii de oameni. I-au adus un ultim omagiu atât personalităţi, dar şi numeroşi admiratori anonimi. La 1 aprilie 1894, mii de oameni l-au condus pe ultimul drum, până la locul de veci din Cimitirul Kerepesi de pe Calea Fiume, azi Cimitirul Naţional“, a mai spus muzeograful arădean.

Ţinuta pentru ceremonia de doliu, specifică secolului al XIX-lea, este parte a patrimoniului Complexului Muzeal Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.