Ziarul electronic al arădenilor

O femeie sub influența drogurilor s-a aruncat în Mureș. Este căutată de un echipaj al ISU Arad

Un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Arad a început căutările unei femei, care ar fi sărit în râul Mureș, aceasta fiind sub influența unor substanțe cu efect psihoactiv.

Polițiștii au fost sesizați, joi, în jurul orei 13.30, prin apel la 112, de un bărbat, despre faptul că, miercuri seară, prietena lui ar fi sărit în râul Mureș.

„Din primele verificări a reieșit că, în seara zilei de 14 iulie, cei doi ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv, iar la un moment dat femeia în vârstă de 47 de ani, din municipiul Arad, ar fi sărit în râul Mureș“, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.

La fața locului a fost solicitat și un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Arad, care efectuează căutări pe cursul râului.

foto: ISU Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.