Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este pregătită spiritual printr-un post de două săptămâni. În popor, sărbătoarea este cunocută ca „Sfântă Mărie Mare”.
Micălăcenii mai de vază şi cei mai credincioşi mergeau, în trecut, în pelerinaj la mănăstirea Hodoş Bodrog, cu căruţe cu „şireglă” sau cu căruţă cu „arnieu”.
Copiii erau aşezaţi pe fânul din şireglă. Porneau spre mănăstire în 14 august, după amiază, pe la ora 15.00, cântând „Cruce sfântă părăsitã” sau „Noi plecăm la mănăstire, Mărie/Dumnezeu cu noi să fie, Mărie” etc.
Acolo ajungeau spre seară. La mănăstire se întâlneau credincioşii din toate satele din jur.
Obiceiul acestor pelerinaje de Sfântă Mărie se păstrează şi acum.
Odinioară, oamenii mergeau în procesiune, încolonaţi, cu preotul, cu copii îmbrăcaţi în stihare, cu cântăreţii, cu prapurii, cu credincioşi, care cântă pe drum cântece speciale închinate Mariei.
Fiind o zi de post, în care nu se mânca nimic de dulce, oamenii aduceau cu ei, pentru această zi, mâncare de post. Micălăcenii veneau şi ei cu merinde.
În prima zi, de post, mâncau mai ales cartofi opăriţi cu ulei, pentru ca în 15 august să mănânce şuncă sau friptură.
În ziua de 14 august, la vecernie, preoţii, călugării şi credincioşii mergeau la mormintele călugărilor din cimitirul mănăstirii. Bătrânele nu mâncau nimic până primeau anafura.
Noaptea copiii erau culcaţi în căruţă sau sub căruţă, iar femeile se duceau la slujba religioasă, care ţinea până dimineaţă. În jurul mănăstirii erau ridicate şetre în care se vindea turtă dulce.
Cei veniţi din Micălaca duceau pachete cu turtă dulce, pentru cei rămaşi acasă.
La întoarcere bărbaţii obişnuiau să împodobească căruţele cu crengi de „salcie sclipitoare”.
sursa: Augustin Mureşan, Doru Sinaci, Rodica Colta, Fecicia Oarcea, Micăcala – monografie, Editura Mirador 2010
