Ziarul electronic al arădenilor

Monografii: Familiile nobiliare din Comlăuş

monografiiÎn decursul vremii, teritoriul de azi al localităţii Sântana şi-a schimbat de mai multe ori stăpânul feudal.

În anul 1549, Comlăuşul (Sântana de azi) se afla în posesia nobilului maghiar Janos Kincses, pentru ca doi ani mai târziu aşezarea să fie menţionată în documente ca aparţinând lui Emmerich Massay.

Potrivit lui Sandor Marki, istoric şi profesor la Universitatea din Cluj – Napoca, familia Massay avea origini italiene şi a fost menţionată în documente încă din anul 1365. S-a stabilit în zona comitatului Arad în timpul domniei lui Matei Corvin. Tot în aceeaşi perioadă, o ramură a familiei a luat numele de Haraklany, după toponimul unei aşezări care se afla în vecinătatea localităţii Sântana.

Despre Emmerich Massay se cunoaşte că a fost un protestant înflăcărat care a contribuit la promovarea şi susţinerea calvinismului în părţile locului. Fiica sa, Margaretha, s-a căsătorit cu viceconsulul comitatului Bihor, Miklos Paszmany.

Primul lor copil, Peter Paszmany, a ajuns cardinal, adept al contrareformei şi făuritor al limbii maghiare moderne. Aşadar, bunicul acestor maghiari renumiţi a fost unul dintre stăpânii feudali ai Comlăuşului.

Din 1640, Comlăuşul a aparţinut Sophiei Kiraly, iar 5 ani mai târziu familiei Jeney. În data de 9 mai 1563, regele Ferdinand I a dăruit Comlăuşul familiei Vizesy. După alungarea turcilor la sud de Mureş, în 1699, aşezarea a ajuns în posesia Curţii de la Viena, dar 30 de ani mai târziu sunt cunoscuţi trei noi stăpâni – principele Rinaldo de Modena, baronul Sigismund Josika şi contele Sigismund Edelpachter.

Întemeietorul localităţii Sântana este socotit baronul Jakob Bibics de Deva. Totuşi, oamenii locului îl ştiau numai după nume, întrucât baronul Bibics avea reşedinţa la Zărand şi se deplasa arareori la Sântana.

Familia Bibics a fost de origine bulgară. Din cauza convertirii la catolicism, a trebuit să facă faţă unei atitudini ostile din partea autorităţilor locale, fiind nevoită să părăsească ţara. În anul 1722, Bibiceştii au intrat în rangul nobilimii maghiare, adăugându-şi numele “de Deva”, după localitatea în care s-au stabilit.

Unul dintre membrii familiei, Jakob Bibics, a ajuns prin părţile Aradului, unde a arendat suprafeţe întinse de pământuri, între acestea numărându-se şi aşezările Zărand şi Comlăuş, pe care, de altfel, le-a şi cumpărat, în anul 1745, de la administraţia funciară austriacă.

Jakob Bibics a reuşit să intre destul de repede în graţiile conducerii comitatului, iar între anii 1735 – 1746 a deţinut funcţia de viceconsul. Jakob Bibics a fost, de asemenea, consilier regal, în epocă fiind de notorietate şi bunele relaţii pe care acesta le avea la Curtea de la Viena. În anul 1751, a finanţat zidirea primei biserici catolice din Sântana şi a adus membrii Ordinului Piarist.

În schimbul unor favoruri economice, călugării s-au obligat să ţină slujba religioasă şi să se ocupe de educaţia familiilor nobiliare din împrejurimi. Din păcate, Bibics nu a mai apucat să se bucure de roadele actelor sale, întrucât, în data de 25 martie 1754, pe când era la Budapesta, îmbolnăvindu-se, moartea l-a răpus pe neaşteptate. Totuşi, opera lui a fost dusă mai departe de cea de-a doua soţie, Margaretha de Tomyan.

Din donaţiile făcute de aceasta, în 1855, în vecinătatea bisericii, a fost construită clădirea gimnaziului, iar un an mai târziu convictul – căminul în care erau cazaţi doar fii nobililor.

După aproape două decenii de strădanii, în anul 1773, contele Gheorghe Fekete de Galantha a reuşit să intre în posesia averii lui Jakob Bibics, devenind astfel noul proprietar al aşezărilor Sântana şi Comlăuş. Cu greu s-ar putea întocmi un portret al său. Nici atitudinea lui faţă de ţăranii din partea locului nu a rămas înscrisă în documentele vremii ori purtată de-a lungul generaţiilor.

Dar pentru Curtea de la Viena, contele Gheorghe Fekete de Galantha nu era deloc un necunoscut. La fel ca şi baronul Brukenthal din Sibiu, mai marele moşiilor de la Comlăuş şi Sântana a fost unul dintre protejaţii împărătesei MariaTheresa.

Fekete a urcat treaptă cu treaptă pe scara ierarhiei sociale, ajungând, de la statutul de simplu avocat, să ocupe demnităţi importante în administraţia imperială, până la cea de vicecancelar. Se arăta foarte rar la Sântana, aşa încât localnicii nici nu l-au cunoscut.

Contele Gheorghe Fekete de Galantha a decedat în anul 1795, iar fiul lui, Ioan Fekete, a moştenit toată averea, inclusiv domeniile de la Sântana şi Comlăuş. Despre acesta se ştie că era un adept înflăcărat al iluminismului şi un mare admirator al lui Voltaire, căruia i-a dedicat şi trimis, de altfel, două volume de versuri în care ironiza Curtea de la Viena şi instituţia bisericii.

Fiul contelui Gheorghe Fekete de Galantha şi-a petrecut o mare parte a vieţii la Paris, îndeletnicindu-se cu scrieri poetice şi pierzând, din când în când, câte o moşie la jocurile de cărţi.

sursa: Dan Roman, Sântana cu î din i, cu â din a, Fundaţia „Moise Nicoară”, 2008

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.