Ziarul electronic al arădenilor

Monografii: Autobuzele în cartierul Gai

arad-300x17011111111111311Trecând peste insistentele solicitări ale arădenilor şi specialiştilor privind introducerea tramvaiului electric, în anul 1928, Primăria a demontat calea ferată, dezvoltând integral transportul urban cu autobuze.

La început au fost folosite cele franceze, de tip Renault, Citroen, iar mai târziu, au fost construite autobuze la Astra Arad.

Autovehiculele arădene aveau scheletul caroseriei din lemn de frasin, iar în interior erau lambrisate cu lemn de molid.

Aveau o capacitate de 16 locuri pe scaune, două pe peron şi unul lângă şofer.

Ferestrele cu geamurile încadrate în rame de lemn, erau fixe. Scaunele din lemn de esenţă tare erau prevăzute cu perne din piele, umplute cu păr de cal.

Aceste autovehicole, în greutate de 6,3 tone, consumau, la viteza maximă, 32 litri de benzină şi 3 litri de ulei, pentru 100 km parcurşi.

Primul autobuz a sosit în Gai, în locul numit vama “Şimand”, în anul 1928. Circula pe mai multe trasee, legând periferia de centrul oraşului.

Astfel, linia nr. 7, cu plecare din Piaţa Avram Iancu, avea ca destinaţie cartierul Gai, trecând, pe lângă cimitirul Eternitatea.

În 1932, autobuzele circulau pe 9 trasee, din care două erau direcţionate spre Gai. Cartierul era deservit, prin linia nr. 5, pe ruta: Gara CFR –Fabrica Neuman cu un autobuz Ford, însoţit de doi şoferi şi doi taxatori, cu o fecvenţă de 30 minute. Prima cursă, pleca de la gară la ora 6.00, iar ultima la ora 21.00.

Un al doilea traseu în Gai era nr. 7, cu plecare de la Biserica Minoriţilor. Era deservit de două autobuze Ford, cu patru şoferi şi patru taxatori, şi avea ca punct final str. Anton Pann din Gai.

Drumul de la Fabrica Neuman, prin Gai, care avea un pavaj gropos, era atât de rău şi mizerabil, încât a făcut ca maşinile să sufere dese defecţiuni grave, cu ruperi de osii şi arcuri.

Cu toate acestea, linia trebuia menţinută, pentru ca populaţia de aici să aibe legături cu unităţile industriale şi pieţele municipiului, pe care le aproviziona cu forţă de muncă şi produse agricole proaspete.

În octombrie 1933, linia s-a modificat, în sensul că la UTA se făcea schimb de autobuze.

În  continuare, numărul autovehiculelor a crescut an de an, ajungând în 1934 la 20, iar în 1938, la 30. În felul acesta a fost posibilă şi diversificarea traseelor, lungimea acestora ajungând în preajma războiului la 41,40 km.

Printre pierderile pricinuite de al Doilea Război Mondial se poate include şi dispariţia întregului parc de autobuze.

În parte, ele au fost reachiziţionate de Armată, cu şoferi cu tot, şi trimise pe front. Cele rămase au devenit inutilizabile din cauza lipsei pieselor de schimb carburanţilor şi şoferilor.

Autobuz ZIS (1959)

După Război, în 1947, parcul de autobuze, a fost reînfiinţat. Primele 10 vehicule, de tip vechi, neîncăpătoare, cu o singură uşă, au fost cumpărate de la persoane private din Ploieşti.

În acelaşi an, a fost pietruită cu rocă brută, neprelucrată, pe întreaga sa lungime, strada Bisericii (Dunării), fiind instituită o cursă regulată, cu o periodicitate de o oră, pe traseul: P-ţa Avram Iancu – Mărăşeşti – Victoriei – Calea Aurel Vlaicu – Dunării – P-ţa Sfântul Ioan.

Staţia din Gai a autobuzului era la intersecţia străzii Bisericii cu str. Tribunul Corcheş, în dreptul Casei Parohiale.

La început au fost introduse în trafic autobuze franţuzeşti, de tip Chevrolet, primite de la unitatea similară din Bucureşti şi recondiţionate în atelierele Intreprinderii Comunale de Transporturi Orăşeneşti Arad (ICOA).

În anii care au urmat, până în 1959, traseul a fost străbătut de autobuze sovietice, marca ZIS, şi autobuzele româneşti Tudor Vladimirescu (TV), fabricate în Bucureşti.

sursa: Monografiile oraşului Arad – Cartierul Gai, Vol.1, prof. Horia Truţă

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.