Ziarul electronic al arădenilor

Misiune. Străini expulzaţi, cu interdicţie de a reveni în România

Poliţiştii de imigrări şi jandarmii din Arad au desfăşurat, vineri, o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României a 18 cetăţeni străini, aflaţi în custodie publică, urmând ca la ieşirea din România să fie instituită măsura de nepermitere a intrării timp de cinci ani.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), străinii expulzaţi „nu îşi mai justifică şederea în ţara noastră“. Ei sunt din Pakistan, Afganistan, Siria şi Irak, au vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani şi se aflau în custodie publică.

„Dintre aceştia, 11 au solicitat o formă de protecţie internaţională statului român, cererile lor fiind respinse în procedura de azil, doi au fost preluaţi în baza procedurii Dublin, iar ceilalţi se aflau în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări din momentul depistării în trecere ilegală a frontierei de stat a României“, precizează comunicatul.

Pe durata menţinerii custodiei publice, poliţiştii de imigrări au făcut demersuri pentru îndepărtarea sub escortă în baza Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană şi Republica Serbia.

Străinii au fost conduşi la frontiera cu Serbia, pentru a fi transferaţi autorităţilor acestui stat.

„La ieşirea din ţară, pe numele acestora se va institui măsura de nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de cinci ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată“, mai informează IGI.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.