Ziarul electronic al arădenilor

Ministrul Mediului: „Aradul poate fi considerat exemplu de bună practică în România“

Ministrul Mediului, Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a fost prezent, miercuri, la Arad, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale și județene, care i-au prezentat proiecte care vizează reducerea poluării în trafic și crearea de noi spații verzi.

Ministrul a fost însoțit de secretarul de stat Andrei Cazacu, iar alături de autorități au fost vizitate stația de sortare gestionată de SC RECONS SA, Fabrica de tramvaie, depozitul de deşeuri municipale şi compost din Arad, depozitul de deşeuri municipale al FCC Environment România SRL și incineratorul pentru deşeuri periculoase şi nepericuloase.

În cadrul întâlnirii, primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, l-a informat pe ministrul Mediului, că „administrația arădeană are în derulare peste 36 proiecte de infrastructură verde“.

„Ca inovare, avem în desfăşurare crearea a 22 de stații de închiriere pentru cele 330 biciclete, care vor putea fi închiriate de către arădeni. Primăria achiziționează 10 autobuze electrice şi 8 tramvaie noi. De asemenea modernizăm 20 de tramvaie şi creăm două stații de încărcare electrică pentru autobuze. Pentru facilitarea accesului la noile mijloace de transport în comun achiziționăm un sistem de taxare (e-ticketing). Lucrăm la realizarea unor puncte fixe în zonele verzi din municipiul Arad care vor fi dotate cu aparate de fitness în aer liber, care generează electricitate pentru încărcarea telefoanelor. Ne dorim un Arad curat, sănătos şi verde, iar pentru îndeplinirea acestui obiectiv ne dorim dezvoltarea malului Mureşului şi crearea de noi parcuri pe raza municipiului“, a spus Călin Bibarț.

Ministrul a discutat cu autoritățile locale și județene despre programele guvernamentale aflate în derulare la nivelul județului și municipiului, care vizează reducerea poluării în trafic și crearea de noi spații verzi.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a subliniat că este nevoie de implicarea Ministerului, pentru că, doar împreună, cele două entități vor putea să ducă la bun sfârșit aceste proiecte mari, ce vizează dezvoltarea unor comunități ample.

„Protecția mediului, reducerea poluării și creșterea calității vieții sunt elemente deosebit de importante, iar investițiile realizate sau programate pentru acest domeniu sunt prioritare. Am discutat cu ministrul mediului, domnul Mircea Fechet toate aceste aspecte legate de creșterea calității aerului, de implementarea politicilor privind un mediu mai curat și am stabilit prioritățile pentru perioada următoare. Vom implementa proiecte ambițioase prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), care vizează modernizarea rețelelor de apă menajeră și apă uzată. POIM vine să continue proiectele europene pe acest domeniu, începând cu SAMTID”, a declarat Iustin Cionca.

Ministrul Mediului a spus că a dorit să se întâlnească cu autoritățile locale, pentru a vedea în mod concret cu ce poate sprijini Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor activitatea acestora.

„Aici, la Arad, voi avea extrem de puțin de lucru, pentru că autoritățile locale înțeleg pe deplin importanța mediului pentru sănătatea populației și își fac treaba bine. Aveți extraordinar de multe proiecte, dar și extrem de variate, lucru ce nu poate decât să mă bucure. Aradul poate fi considerat exemplu de bună practică în România. Spre deosebire de foarte multe alte județe, la Arad se colectează separat, fapt ce înseamnă mai puțină poluare și mai mult confort, pentru că putem transforma deșeurile în fertilizatori și compost”, a afirmat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Ministrul a apreciat și investițiile private, oferind exemplul unor companii de taxi, care au introdus în trafic autoturismele electrice.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.