Ziarul electronic al arădenilor

Mărimi pentru copii – cum cumperi perechea potrivită de pantofi pentru cei mici

Cauți perechi de încălțări comode pentru copii? Încălțămintea concepută pentru cei mici trebuie să le vină impecabil, astfel încât să nu le afecteze picioarele și starea generală de sănătate. Indiferent dacă optezi pentru adidași pentru copii sau pantofi eleganți, achiziționează mărimea corectă.

Descoperă care sunt sfaturile de care poți ține cont în alegerea încălțămintei pentru cei mici, din articolul pe care ți l-am pregătit.

Ce mărime alegi pentru încălțămintea copiilor?

Atunci când trebuie să cumperi pantofi pentru copii, ține cont de câteva standarde generale, deși mărimile diferă, de la un producător la altul. Astfel, dacă la un producător găsești adidași pentru copii mărimea 21, la alt producător poți opta pentru o mărime mai mică. Din acest motiv, trebuie să măsori corect și precis talpa copilului și interiorul pantofilor.

Este recomandat să alegi încălțăminte puțin mai mare decât talpa copilului. Astfel, oferi spațiu suficient pentru creșterea rapidă a picioarelor celor mici. Acest spațiu suplimentar permite copiilor să se desfășoare și să aibă o stabilitate optimă în timpul mersului. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2-3 ani, piciorușele cresc cu aproximativ 1.5 mm pe lună.

Cum măsori talpa și pantofii copiilor?

Pentru a cumpăra simplu și rapid încălțăminte pentru copii, măsoară talpa celor mici cu o ruletă sau un centimetru de croitorie. Tălpile desculțe pot fi așezate pe o coală de hârtie sau direct pe podea, sprijinite de la călcâi până la degetul mare, astfel încât să afli numărul de centimetri.

În momentul probării pantofilor, apasă cu grijă pe partea din față a încălțămintei. Asigură-te că există spațiu suplimentar, astfel încât copilul să nu sufere de dureri sau bătături în zona degetelor. Mai mult, pune un deget între partea de spate a pantofului și picior, pentru a observa dacă perechea îi este bună copilului tău. Partea din spate a pantofilor trebuie să fie fermă. Materialele moi se rup ușor și nu păstrează fixe în pantof picioarele celor mici.

Sfaturi utile pentru achiziționarea încălțămintei pentru copii

  • În primul rând, este important ca pantofii aleși pentru copii să le placă. Așadar, dă-le voie celor mici să-și exprime opinia despre încălțămintea pe care o achiziționezi.
  • Investește în încălțăminte cu talpă flexibilă, potrivită pentru alergare și joacă în parc.
  • Nu uita că picioarele nu sunt identice, de aceea talpa mai mare va determina măsura la încălțăminte.
  • În funcție de preferințele copiilor și de activitatea lor, poți alege dintre încălțăminte cu șiret sau scai, care îi ajută pe cei mici să se simtă confortabil.
  • Pentru a împiedica disconfortul și apariția mirosurilor neplăcute, cumpără pantofii realizați din materiale aerate, precum pielea sau pânza.
  • Nu cumpăra pantofi prea mici pentru copii, deoarece le provoacă dureri și bătături.
  • Discută în permanență cu copiii, înainte de achiziționarea unei perechi noi de pantofi! Află dacă se simte bine în timpul mersului, dacă pantofii îl strâng sau dacă calcă incorect. Doar așa vei preveni apariția problemelor de sănătate și a durerilor.

Fă alegerea corectă și cumpără încălțăminte pentru copii în mărimea potrivită! Nu investi bani doar pentru designul pantofilor, deoarece confortul primează. Alege mărimea potrivită pentru încălțămintea copiilor, ținând cont de sfaturile de mai sus și dă-le voie celor mici să facă mișcare, cât este ziua de lungă!

sursa foto: https://unsplash.com

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.