Ziarul electronic al arădenilor

Locuri de joacă destinate copiilor cu dizabilități, amenajate în Arad

În municipiul Arad vor fi amenajate patru locuri de recreere destinate copiilor cu dizabilități, astfel încât chiar şi cei aflați în cărucior vor putea utiliza dispozitive distractive.

Parcurile speciale vor fi amenajate în urma unui parteneriat încheiat de Primăria Arad cu Asociaţia Distroficilor Muscular din România (ADMR) – filiala Arad.

„Aceste mijloace (instalate în parcuri – n.r.) vor fi adaptate în aşa fel încât şi o persoană în cărucior să poată intra într-o căsuţă sau să se joace la măsuţa cu nisip. Copiii cu dizabilităţi vor avea acum posibilitatea să se joace alături de ceilalţi micuţi. Este şi motivul pentru care am ales să amplasăm aceste elemente în locurile de joacă existente. Se vor lega prietenii şi, aşa cum am remarcat în Suedia şi în Danemarca, va dispărea sentimentul de milă faţă de o persoană care este în fotoliu rulant“, a declarat, miercuri, preşedintele ADMR Arad, Mihai Fighir, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Primărie.

Investiţia se va ridica la peste 100.000 de lei, bani din bugetul local plătiţi iniţial de administraţie pentru achiziţia unei clădiri, dar care, în baza unei înţelegeri cu vânzătorul, au fost donaţi ulterior pentru realizarea acestui proiect.

Locurile în care vor fi făcute amenajările speciale sunt Parcul Pădurice, Parcul Regina Maria, Parcul Europa şi un parc din cartierul Alfa. Între altele, aici vor fi montate căsuţe de lemn, leagăne speciale sau carusele.

Anul trecut, Consiliul Local Municipal a aprobat protocolul de colaborare încheiat între Municipiul Arad și SC UTA SA în vederea achiziționării construcției – Creșă UTA, la preţul de 20.000 euro, fără TVA.

Potrivit protocolului de colaborare dintre părţi, „după încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare şi încasarea preţului aferent, SC UTA SA se obligă ca suma netă astfel obţinută cu titlu de preţ (20.000 de euro) să fie donată către o organizaţie neguvernamentală de tip ONG parteneră a Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Arad şi în acest sens se obligă să încheie în forma autentică o ofertă de donaţie a preţului net încasat de 20.000 de euro”.

„Am identificat soluția juridică, astfel încât banii pe care noi i-am dat pentru cumpărarea acestui imobil să fie ulterior donați unei organizații aleasă în mod absolut transparent. Vorbim despre Asociația Distroficilor Muscular din România – Filiala Arad. Dânșii au semnat contractul cu firma Dupex, una dintre cele mari companii de la noi din țară pe acest segment. Mai multe locații din Arad vor fi dotate cu echipamente destinate persoanelor cu dizabilități. Copiii sunt toți copii, au același suflet, cald, candid și frumos, iar noi încercăm prin acest proiect să-I aducem împreună și în mod direct să-i ajutăm să treacă peste greutăți pe cei cu care viața a fost puțin mai dură.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Elementele de joacă ar trebui să ajungă la Arad în maximum 3 luni. „Prin realizarea acestui proiect se respectă un drept al copiilor, posibilitatea ca toți copiii să se implice în activități recreative și de joacă. În realizarea acestor locuri de joacă detaliile sunt esențiale. Ne-am gândim la siguranța copiilor, la siguranța persoanelor cu dizabilități. Vor fi patru modele de echipamente realizate din metal și lemn. Garanția acestor produse este de 2 ani de zile, dar noi vom continua să fim alături de acești oameni minunați și după aceea, fiind vorba despre un proiect de suflet.”, a detaliat directorul regional de vânzări SC Dupex SRL, Andrei Castaian Rusu.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.