Ziarul electronic al arădenilor

Gospodării, case şi terenuri agricole din 11 localităţi din județul Arad, inundate în urma ploilor torenţiale

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a anunțat că peste 50 de gospodării, case şi anexe, dar şi aproximativ 250 de hectare de terenuri agricole şi păşuni au fost inundate în urma ploilor torenţiale căzute, în ultimele 24 de ore, în judeţ.

Potrivit unei informări transmise, vineri dimineața, de ISU Arad, cele 11 localităţi afectate de inundaţii sunt Almaş, Covăsânţ, Crocna, Dieci, Revetiş, Roşia, Măderat, Pâncota, Corbeşti, Petriş, Roşia Nouă.

Au fost inundate două case, 16 anexe, 36 de gospodării, 198 de hectare de terenuri agricole şi 50 de hectare de păşuni. Totodată, au fost avariate de torenţi şase podeţe şi 59 de punţi.

„Pentru sprijinirea populaţiei au intervenit forţe ale ISU Arad, servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă şi alte structuri. ISU Arad a intervenit cu 42 de mijloace tehnice şi 60 de subofiţeri, iar serviciile voluntare, cu 56 de mijloace tehnice şi 120 de oameni“, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

foto: ISU Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.