Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

UPDATE Fum alb la Vatican. Americanul Robert Francis Prevost a fost ales Papă

Cardinalul american Robert Francis Prevost a fost ales, joi, Papă al Bisericii Catolice.

Noul suveran pontif şi-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea, informează agenţiile internaţionale de presă.

Robert Prevost devine primul Papă american din istorie.

Noul Papă are 69 de ani. Născut în Chicago, acest apropiat colaborat al Papei Francisc, discret şi rezervat, are în cadrul Curiei, guvernul Vaticanului, reputaţia de a fi un moderat capabil să concilieze puncte de vedere divergente.

Anterior, agenţia ANSA a relatat că noul papă i-a salutat unul câte unul pe cardinalii care l-au ales şi va lua cina cu ei mai târziu, joi seară. „I-a îmbrăţişat pe toţi”, a anunţat Vaticanul.

UPDATE

Noul Suveran Pontif al Bisericii Catolice, Papa Leon al XIV-lea, şi-a exprimat speranţa, în prima sa intervenţie de la balconul Bazilicii Sf. Petru de la Vatican, ca salutul său de pace să ajungă la întreaga planetă şi a făcut apel la „construirea de punţi” prin intermediul dialogului.

„Pacea fie cu voi toţi”, au fost primele cuvinte rostite de noul Papă în faţa a 100.000 de credincioşi adunaţi în Piaţa Sf. Petru. Credincioşii i-au răspuns: „Trăiască Papa Leon al XIV-lea”.

Papa Leon al XIV-lea i-a mulţumit predecesorului său papa Francisc şi le-a cerut credincioşilor din Piaţa Sf. Petru şi nu numai lor să-l ajute să construiască punţi, fără teamă, cu scopul de a căuta dreptatea.

Noul Papă a salutat în limba spaniolă vechea sa dioceză din Chiclayo, în Peru.

„Şi dacă îmi permiteţi un cuvânt, un salut… tuturor, şi în special iubitei mele eparhii de Chiclayo din Peru”, a declarat noul suveran pontif.

Preşedintele american Donald Trump l-a felicitat pe cardinalul american Robert Francis Prevost, devenit Papa Leon al XIV-lea.

„Este aşa o onoare să realizezi că el este primul Papă American. Ce emoţie şi ce Mare Onoare pentru Ţara noastră”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social. Trump şi-a exprimat nerăbdarea să aibă o întâlnire cu noul suveran pontif.

Leon al XIV-lea va fi al 267-lea pontif din istorie, urmându-i Papei Francisc (2013-2025), care a murit pe 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani.

Alegerea lui Leon al XIV-lea are loc şi în mijlocul Jubileului sau Anului Sfânt convocat de Papa Francisc şi care urmează să se încheie pe 6 ianuarie 2026.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.