Ziarul electronic al arădenilor

Fetiță care traversa strada prin loc nepermis, lovită de o mașină

O fetiţă de 10 ani a fost rănită grav, marţi dimineaţa, după ce a traversat o stradă din cartierul Sânicolaul Mic prin loc nepermis, în fugă, şi a fost surprinsă de un autoturism.

Fetiţa se îndrepta spre şcoală şi a fugit să prindă autobuzul, dar nu a fost atentă când a traversat strada.

Din primele cercetări la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit următoarele, în jurul orei 7.15, fetița de 10 ani se deplasa pe trotuarul de pe str. Nicolaus Lenau, dinspre str. Steagului, iar în dreptul imobilului cu nr. 1 s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, moment în care a fost accidentată de un autoturism condus de un arădean de 50 ani, care se deplasa pe str. Nicolaus Lenau, dinspre str. Steagului.

„În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a minorei. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, a informat IPJ Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.