Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Mașină răsturnată într-un șanț. Două persoane au fost duse la spital

Două persoane au fost rănite și transportate la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului județean dintre municipiul Arad și Șofronea.

Evenimentul rutier a fost înregistrat luni, în jurul orei 17.00, iar în zonă au ajuns echipaje medicale, o autospecială de descarcerare și una de stingere a incendiilor din cadrul ISU Arad.

Victimele, un tânăr de 25 de ani și un bărbat de 50 de ani, au fost scoase din mașină de participanții la trafic, iar apoi au fost transportate la spital de echipajele medicale.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii de la Biroul Rutier au constatat că tânărul de 25  ani, din Șofronea, a condus un autoturism pe DJ 709/B, dinspre Șofronea către Arad.

Când a ajuns în zona unei firme de transport, șoferul a efectuat o manevră de depășire, iar la revenirea pe banda de circulație a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă înspre dreapta, ulterior intrând în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului, autoturismul în care se aflau cei doi s-a răsturnat într-un canal de colectare a apei.

„Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea ușoară a conducătorului auto și a unui bărbat de 50 ani, din comuna Șofronea, pasager pe scaunul dreapta față în autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ“, au precizat reprezentanții IPJ Arad.

Conform sursei citate, în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

foto: ISU Arad

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.