Ziarul electronic al arădenilor

Femeie complet dezbrăcată, în centrul Aradului. A fost dusă la Secția Psihiatrie

O femeie în vârstă de 30 de ani, care umbla complet dezbrăcată pe o stradă din centrul municipiului Arad, a fost dusă la Secția Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean.

Prezența femeii dezbrăcate a fost sesizată, miercuri, în jurul orei 20.00, de mai mulți cetățeni aflați în zona restaurantului de tip fast-food Mc Donalds.

Conform autorităților, femeia, care se afla în imposibilitatea de a comunica, a fost preluată într-un autovehicul al Direcției Generale Poliția Locală.

Totodată, a fost solicitată o ambulanță, iar până la sosirea acesteia, polițiștii locali au recuperat două poșete care aparțineau femeii, dintr-un tomberon din proximitatea locului unde a fost incidentul.

„La sosirea ambulanței, persoana a devenit agresivă, pentru transportul acesteia la Unitatea Primiri Urgențe fiind necesară însoțirea împreună cu un polițist local. După recoltarea unor probe de sânge, de la UPU, polițiștii locali au secondat în continuare personalul medical și pacienta la Secția de Psihiatrie a SCJUA de pe strada Octavian Goga, reușind să o convingă să îmbrace  un halat de unică folosință din dotarea ambulanței.

În cursul predării, polițiștii locali au ajutat-o pe femeie să se calmeze și să înceapă colaborarea cu angajații secției, care i-au administrat vitamine, hrană și apă (femeia era foarte slabă și se afla în stare de deshidratare). Nu au reușit să afle motivele pentru care se afla în această stare, deoarece tânăra era încă incoerentă în declarații“, se arată într-un comunicat de presă remis de DGPl Arad.

Printre lucrurile femeii s-au găsit un laptop cu accesorii, cartea de identitate a acesteia, certificatul de naștere și mai multe diplome de absolvire. Din actele pe care le deținea, polițiștii au constatat că O.A.C., în vârstă de 30 de ani, are domiciliul în Timișoara. Toate documentele și obiectele au fost predate Secției de Psihiatrie, unde cea în cauză a rămas internată.

„Astfel de incidente survin destul de frecvent, însă, cel mai adesea, persoanele aflate în stare de surescitare ori incapabile să-și controleze manifestările agresive au un nivel de pregătire și o stare materială inferioară tinerei respective. «Clienții» menționați sunt cunoscuți de polițiștii locali arădeni, care s-au aflat în mod repetat în ipostaza de a-i ridica de pe domeniul public și a-i transporta la unitățile medicale“, se mai menționează în comunicatul de presă al DGPL Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.