Ziarul electronic al arădenilor

Elevi amendați pentru că fumau în preajma şcolilor din municipiul Arad

Poliţiştii au amendat 25 de elevi, în ultimele zile, după ce au fost depistaţi că fumau în proximitatea unităţilor de învăţământ din municipiul Arad.

Conform IPJ Arad, cei 25 de elevi au fost sancţionaţi, în medie, cu câte 100 de lei în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea fumatului în şcoli.

Controalele au fost organizate de căre poliţişti de proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică şi au vizat depistarea persoanelor care nu respectă prevederile Legii 349/2002, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

„În incinta şi zona adiacentă a mai multor unităţi de învăţământ din zona centrală a municipiului Arad au fost depistaţi 25 de elevi, cu vârste între 14 – 18 ani, în timp ce fumau. Toţi cei depistaţi au fost sancţionaţi contravenţional, valoarea totală a amenzilor fiind de 2.950 de lei“, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad.

Totodată, poliţiştii au informat conducerile şcolilor unde elevii au fost prinşi şi sancţionaţi, aceştia riscând şi scăderea notei la purtare.

Poliţiştii spun că acţiunile de acest fel vor continua, fiind vizate şi şcolile din mediul rural.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.