Autorităţile sanitare din Arad au solicitat Ministerului Sănătăţii să aloce judeţului 33.570 de doze de ser antigripal, pentru a începe campania de vaccinare din sezonul rece, necesarul fiind mai mic decât anul trecut, când circa 8.000 de doze au rămas nefolosite.
La solicitarea Agerpres, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad au transmis că s-au cerut mai puţine doze pentru a nu mai rămâne nefolosite în depozite. Dacă pentru sezonul 2020-2021 au fost alocate judeţului 37.943 doze, acum s-au cerut cu 4.373 mai puţine.
Necesarul din acest sezon a fost întocmit pe baza solicitărilor medicilor de familie şi a altor unităţi medicale implicate în campania de vaccinare antigripală.
La fel ca în anii trecuţi, vaccinul antigripal va sosi în mai multe tranşe, însă deocamdată DSP Arad nu a fost informată când va începe distribuirea dozelor în teritoriu.
În iarna trecută, cererea de vaccinare a fost mică în prima parte a campaniei, astfel că în 15 decembrie mai puţin de 15% din dozele alocate de Ministerul Sănătăţii judeţului Arad erau administrate populaţiei, în condiţiile în care la acea dată stocul era de peste 32.000 de doze. Campania de vaccinare a început să meargă mai bine abia din luna februarie.