Pacienţii care ajung în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad sunt nevoiţi să aştepte mai multe ore până când sunt evaluaţi de medici, din cauza aglomeraţiei şi a procedurilor medicale, astfel că sunt îndemnaţi de către conducerea spitalului să îşi aducă pacheţele cu mâncare.
„Peste 170 de pacienţi se prezintă zilnic în Unitatea Primire Urgenţe. Medicii fac tot posibilul să efectueze investigaţiile medicale în cel mai scurt timp, însă există timpi de aşteptare de câteva ore deoarece pacienţilor care vin pentru evaluările medicale pentru infecţia cu SARS-CoV-2 li se efectuează atât analize medicale, consulturi de specialitate cât şi radiografii sau tomografii computerizate.
De asemenea, există cazuri în care, în urma evaluării medicale, pacienţii necesită internare, fapt care duce la creşterea timpilor de aşteptare până la transferul pe o secţie COVID-19. Îi sfătuim pe aceşti pacienţi să îşi pregătească un pacheţel cu mâncare pentru cazul în care vor avea nevoie, deoarece spitalul nu poate asigura hrana pacienţilor care se prezintă în UPU, ci doar pe a celor care sunt internaţi“, a declarat, marţi, managerul SCJU Arad, Florina Ionescu.
Managerul SCJU Arad a adăugat că, de obicei, firma care asigură hrana în spital donează câteva porţii şi pentru pacienţii din UPU, însă uneori acestea nu sunt suficiente.
Conform sursei citate, aglomeraţia din ultima perioadă se înregistrează pentru că Unitatea Primire Urgenţe efectuează investigaţii atât pentru pacienţii care se prezintă cu diferite afecţiuni medicale, cât şi pentru persoanele cu suspiciune sau deja confirmate cu virusul SARS-CoV-2, iar numărul acestora din urmă este tot mai mare.
Potrivit Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Arad, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 195 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, cele mai multe de la începutul valului al patrulea, fiind raportate şi două decese. În prezent, în judeţ sunt active 1.636 de cazuri.