Ziarul electronic al arădenilor

UPDATE DSP Arad a pierdut jumătate dintre angajaţii detaşaţi la frontieră după ce aceştia s-au întors în şcoli

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad a rămas fără jumătate dintre angajaţii care erau detaşaţi de administraţia locală de la şcoli pentru a ajuta, în contextul pandemiei, la triajele de la frontieră, după ce medicii şi asistenţii s-au întors în mediul şcolar, astfel că cei care vin în ţară aşteaptă mai mult pentru formalităţi.

Şeful DSP Arad, Horea Timiş, a declarat, luni, că instituţia avea detaşaţi aproximativ 70 de angajaţi în cinci puncte de trecere a frontierei din judeţul Arad, dar jumătate erau de la şcoli.

„Timpul de aşteptare pentru triajele de la frontieră a crescut odată cu plecarea asistenţilor şi medicilor şcolari înapoi la administraţia locală. A plecat, practic, mai mult de jumătate din personalul nostru. În toate cele cinci puncte de la frontieră am avut în jur de 70, au plecat în jur de 40. Avem speranţe că vom primi o suplimentare de personal, este vorba de cadre medicale medii care ar putea fi angajate fără concurs, ca să putem face faţă nevoilor din vămi, dar aşteptăm de la Ministerul Sănătăţii deblocarea posturilor“, a spus Horea Timiş.

El a spus că cele mai mari probleme sunt în punctele de trecere a frontierei Nădlac II şi Nădlac I, pe unde vin în ţară multe autocare, iar pasagerii trebuie să ajungă şi la punctele DSP pentru triajul epidemiologic, după ce sunt verificaţi de poliţiştii de frontieră.

„Am avut şi situaţii la Vărşand şi Turnu când, din lipsă de personal, am direcţionat către celelalte puncte de frontieră, fiindcă nu am avut oameni ca să asigurăm permanenţa acolo“, a mai spus Timiş.

În timp ce la Nădlac II se intră în ţară pe mai multe culoare rutiere, toţi călătorii ajung pe un singur culoar pentru triajul medical, în condiţiile în care nu există suficienţi angajaţi DSP care să organizeze mai mult puncte de control.

sursa: Agerpres

UPDATE

Interpelare pentru a rezolva deficitul de personal DSP Arad destinat triajului din vămi

Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a adresat o interpelare ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, prin care a cerut măsuri în sprijinul DSP Arad, instituţie care se confruntă cu un deficit de personal grav în activitatea de triaj epidemiologic la punctele de trecere a frontierei.

„Așa cum bine se știe, Aradul este principala poartă occidentală de intrare în România, cu un trafic auto intens la vămile din Nădlac. În ultimul an, triajul epidemiologic dispus de autoritățile române a pus DSP Arad și angajații acestei instituții în fața unei provocări dificile.

În acest moment, DSP Arad se confruntă cu un deficit de personal care îngreunează intrarea în țară la cele 5 puncte de frontieră și este de natură să afecteze atât timpii de așteptare în vămi cât și calitatea triajului realizat de cadrele medicale”, a scris deputatul Bîlcea. Acesta a precizat că în ultima perioadă, traficul de frontieră la vămile din județul Arad a crescut, iar DSP Arad dispune pentru această activitate de doar 18 angajați, care lucrează intens de un an de zile.

„Deficitul de personal s-a accentuat după expirarea detașării  angajaților cabinetelor școlare, la finalul lunii ianuarie. Oricum, aceștia au revenit la școli, după reluarea cursurilor. În plus, personalul detașat este fluctuant și necesită perioade de instruire și acomodare”, precizează parlamentarul PNL.

Sergiu Bîlcea susţine că lipsa de personal are efecte negative: creșterea timpilor de așteptare la intrarea în țară și riscul scăderii eficienței triajului, cu efectul nedorit al răspândirii accentuate a virusului COVID-19.

Sergiu Bîlcea i-a cerut ministrului să dea curs solicitării DSP Arad de a permite angajarea a cel puțin 20 de cadre medicale, pentru a crește eficiența triajului epidemiologic și pentru a oferi condiții de muncă normale cadrelor medicale.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.