Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean, împreună cu Gheorghe Dărău, primarul comunei Hălmagiu, au fost prezenți luni, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), pentru semnarea unui contract, privind modernizarea infrastructurii.
Proiectul, în valoare de 9.619.059 lei (din care 9.062.169 lei finanțare din bugetul MDLPA) prevede modernizarea drumului comunal 50B și a străzilor aferente localității Leasa și va fi finanțat prin Programul de Investiții „Anghel Saligny”.
„Este încă o dovadă a colaborării Consiliului Județean Arad cu administrațiile locale. Sprijinim întotdeauna proiectele comunităților locale și apreciez administrațiile care atrag fonduri pentru aceste proiecte. Acest contract presupune modernizarea accesului între satul Leasa și centrul de comună, dar și modernizarea străzilor din localitate. Hălmagiu are printre cele mai mult localități arondate: centrul de comună și zece sate, astfel încât acest gen de proiecte, de modernizare a drumurilor comunale, a legăturilor între localități sunt mai mult decât binevenite”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
„Îi mulțumesc domnului președinte Cionca pentru susținere și pentru faptul că, în echipă, putem construi pentru Hălmagiu ceea ce este necesar pentru locuitori. Eu știu că oamenii au așteptări de la noi, este firesc să aibă, și am încredere că vor constata că nu facem promisiuni, ci avem realizări. Să facem e mai important decât să povestim”, a declarat primarul comunei Hălmagiu.
(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)