Doar un sfert din dozele de vaccin antigripal primite de judeţul Arad de la Ministerul Sănătăţii au fost administrate, până în prezent, din cauza unor reţineri din partea populaţiei, constatate de autorităţi, care spun că serul poate fi administrat fără probleme în paralel cu cel anti-COVID-19.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horia Timiş, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că judeţul a solicitat Ministerului Sănătăţii, pe baza datelor primite de la medicii de familie şi alte unităţi sanitare, un număr de 33.573 doze de vaccin antigripal, pentru acest sezon rece, fiind primite 16.800 doze. Majoritatea acestora, respectiv 13.636 doze, au fost alocate medicilor de familie, iar restul au fost alocate unităţilor medicale din cadrul MAI şi SRI.
Conform sursei citate, din cele 16.800 de doze primite, de la începutul campaniei de vaccinare antigripală, în luna octombrie, au fost administrate doar 4.177.
„Există o oarecare reticenţă. Trebuie să tragem un semnal de alarmă că noi avem vaccinul şi persoanele vulnerabile să se îndrepte către cabinetele medicilor de familie. (…) Trebuie să lucrăm să ridicăm gradul de încredere al oamenilor în medici“, a declarat Horia Timiş.
Reprezentanţii medicilor de familie din Arad implicaţi în campaniile de vaccinare, prezenţi în conferinţa de presă, au spus că mulţi pacienţi se tem de efecte secundare, deşi „acestea sunt rare şi foarte uşoare“.
„Sunt foarte multe mituri care se răspândesc şi trebuie să le combatem. Mulţi pacienţi ne spun că nu au încredere în medici pentru că ar ascunde efectele secundare, ceea ce nu este deloc adevărat. La nivelul sistemului de sănătate trebuie să se mai lucreze la comunicare, pentru ca mesajele corecte să ajungă la populaţie“, a spus un medic de familie.
Conform DSP, multe persoane evită să se vaccineze antigripal şi pentru că s-au vaccinat recent anti-COVID-19 sau au în plan să facă acest lucru. Specialiştii instituţiei transmit, însă, că vaccinul anti-COVID-19 poate fi administrat deodată sau la orice interval de timp faţă de vaccinul antigripal.
sursa: Agerpres