Ziarul electronic al arădenilor

De ce este bine să citești literatură?

Cititul este o activitate preferată de curioși și de cei dornici de cunoaștere, dar reprezintă, totodată, o metodă foarte accesibilă de relaxare și de dezvoltare personală. Atunci când ai timp liber pe care vrei să îl dedici lecturii poți alege cărțile de beletristică.

Acest lucru înseamnă că poți opta pentru proză diversă, precum ficțiune, aventuri, poezie, teatru – iar lista poate continua. De ce este bine să citești literatură, dar și care sunt avantajele pe care le oferă cititul profund, spre deosebire de lectura superficială, poți afla în cele ce urmează.

De ce cărțile tipărite sunt chintesența lecturii profunde

În era tehnologiei, cercetătorii recomandă să nu renunțăm definitiv la cărțile tipărite. Argumentul este unul cât se poate de convingător: puși în fața unui ecran, suntem tentați să parcurgem informația furnizată astfel fugitiv. Pe de altă parte, cartea pe suport de hârtie asigură o ”lectură profundă”- un nou termen care reprezintă, de fapt, să te gândești, în timp real, la ceea ce citești.

Se pare că cititul profund, protejat de distrageri și concentrat pe înțelegerea cuvintelor tipărite pe pagină ne ajută să atingem o stare pe care psihologul Victor Nell o compară cu o transă hipnotică. Specialistul a descoperit că, atunci când savurăm din plin experiența lecturării, ritmul de citire încetinește. Astfel, acest progres lent și neîngrădit ne oferă răgazul necesar pentru a reflecta, pentru a analiza și chiar pentru a da naștere unor reprezentări mentale pe baza a ceea ce citim. Așadar, cititul profund ne stimulează imaginația și, de fapt, întreg mecanismul cognitiv.

Mai mult decât atât, situațiile emoționale și dilemele morale care fac obiectul literaturii reprezintă și ele exerciții energice pentru creier, transpunându-ne în pielea personajelor fictive și, sugerează studiile, sporind capacitatea noastră reală de empatie.

Cărțile tipărite de belestristică eliberează cititorul de luarea deciziilor

Cercetări recente în științele cognitive și neuroștiințe au demonstrat că lectura profundă, lentă, captivantă, bogată în detalii senzoriale și care are greutate emoțională și morală oferă cititorului o experiență distinctă, diferită de cea a simplei decodificări de cuvinte. Cu toate că citirea profundă nu necesită, neapărat, o carte convențională, aceasta eliberează utilizatorul de luarea deciziilor. Concret, lipsa de hyperlinkuri pe care le întâlnim deseori în cărțile în format electronic ne permite să rămânem pe deplin cufundați în actul narativ.

În plus, apar tot mai multe dovezi științifice care atestă că lectura online poate fi mai puțin antrenantă și nu la fel de satisfăcătoare precum cea convențională, inclusiv pentru ”nativii digitali”, foarte familiarizați cu mediul virtual. De exemplu, Britain’s National Literacy Trust a publicat recent rezultatele unei cercetări realizate pe un eșantion de 34.910 tineri cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani. Cercetătorii au raportat că 39% copiii și adolescenții care au luat parte la studiu citesc zilnic folosind dispozitive electronice, în  timp ce doar 28% dintre ei preferă materialele tipărite. În prima categorie, foarte puțini au fost cei care au o carte preferată și, de asemenea, un număr nesemnificativ de respondenți au afirmat că cititul nu se numără neapărat printre activitățile lor favorite.

În concluzie, citirea cărților de literatură ne oferă beneficii multiple în special dacă alegem edițiile tipărite și dacă apelăm la tehnicile lecturii profunde.

foto: https://unsplash.com/photos/8i2fHtStfxk

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.